Romania si Landul federal Hessa isi intensifica relatiile de colaborare

Data publicarii: 14-09-2018 | Economie
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Stefan-Radu Oprea, si ministrul landului federal Hessa pentru Afaceri Federale si Europene, Lucia Puttrich, au semnat joi, la Wiesbaden, Declaratia de intentie pentru crearea Comisiei Mixte Guvernamentale, care ar putea avea o prima reuniune in primavara anului 2019. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, scopul acestui mecanism interguvernamental este potentarea colaborarii deja existente, concomitent cu identificarea si promovarea de noi proiecte pe fiecare palier economic. Pentru atingerea acestor obiective, vor fi constituite, in cadrul Comisiei, grupuri de lucru la nivel de experti din institutiile din Romania si din landul german. O prima reuniune a Comisiei ar putea avea loc in primavara anului 2019. Documentul semnat joi de cei doi oficiali prevede ca sesiunile plenare ale Comisiei vor avea loc din doi in doi ani, alternativ in Romania si in Landul Hessa. Grupurile de lucru vor acoperi urmatoarele domenii de colaborare: Economie, tehnologie, inovare si turism; Energie si protectia mediului; Invatamant universitar si cultura; Administratie publica; Administrare fiscala si financiara; Alimentatie, agricultura si silvicultura; Politici in domeniul educatiei, munca, afaceri sociale, sanatate, integrare, minoritati si refugiati; Justitie. "Am convingerea ca documentul pe care il semnam astazi marcheaza un pas semnificativ si va contribui la dezvoltarea relatiilor bilaterale dintre Romania si Landul Hessa, pe mai multe paliere in care interesele noastre coincid. Intre acestea, subliniez importanta segmentului economic, al carui potential urias este folosit in prezent doar in mica masura, dar pe care, impreuna, il putem dinamiza. Este important ca firmele germane sa cunoasca realitatile economice si oportunitatile oferite de Romania si folosesc acest prilej pentru a reitera dorinta noastra pentru o prezenta investitionala si mai puternica a firmelor din landul Hessa in domenii strategice precum transporturi - infrastructura rutiera, feroviara si aeroportuara, dezvoltare regionala, cercetare-inovare, IT, turism, mediu sau agricultura. Sunt convins ca Declaratia pe care o semnam astazi va constitui punctul de plecare pentru realizarea a numeroase proiecte de colaborare institutionala, mai ales in domenii in care landul Hessa detine o expertiza remarcabila - cum ar fi cel al educatiei duale sau al gestionarii deseurilor", a declarat Stefan-Radu Oprea. Romania mai are Comisii Guvernamentale Mixte cu landurile federale Bavaria si Baden-Wurttemberg. In landul Hessa traiesc peste 60.000 de cetateni romani. "Romania face parte dintre cei mai noi membri ai UE si populatia tarii se caracterizeaza printr-o clara pozitie pro-europeana. Vrem ca acest lucru sa ramana asa cum este si, din acest motiv, sustinem tara in procesul necesar de continuare a dezvoltarii. Hessa este un land federal ultramodern, care are foarte multe de oferit. In cadrul cooperarii, transmitem experientele si cunostintele noastre multiple. Insa aceasta nu este o strada cu sens unic, pentru ca landul Hessa profita in mod direct de dezvoltarea din Romania", a afirmat, la randul sau, Lucia Puttrich. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Stefan-Radu Oprea, se afla in vizita de lucru in Landul Hessa, din Republica Federala Germania, joi si vineri. Agenda zilei de 13 septembrie a mai cuprins intalniri cu Norbert Kartmann, presedinte al Parlamentului Landului Hessa, si cu liderii Camerei Mestesugarilor din Wiesbaden. Pe agenda zilei de 14 septembrie se afla intalniri cu reprezentanti ai sistemului cameral si bancar din Frankfurt am Main si vizitarea standului Romaniei la targul international' Automechanika 2018'. Germania este principalul partener comercial al Romaniei, detinand o pondere de 23% in totalul exporturilor Romaniei. In 2017, schimburile comerciale bilaterale au atins nivelul de 29,5 miliarde euro (+12,78% fata de 2016), din care 14,35 miliarde euro exporturi romanesti (+16,5% fata de 2016). La finele anului 2017, volumul schimburilor comerciale dintre Romania si landul Hessen a fost de 1,5 miliarde euro, din care exporturi in valoare de 808 milioane si importuri de 692 milioane euro.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro:

Banknews.ro foloseşte fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

AM ÎNTELES

Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Politica de Confidențialitate | Politica de Cookie