Milcev(EY): 20.000 de platitori de TVA pot respira usurati; Comisia Europeana solicita Romaniei sa elimine plata defalcata a TVA

Data publicarii: 09-11-2018 | Economie
Comisia Europeana solicita Romaniei sa puna capat mecanismului de plata defalcata a TVA astfel ca 20.000 de platitori de TVA pot respira usurati, a declarat Alex Milcev, liderul Departamentului de asistenta fiscala si juridica de la EY Romania, intr-un comunicat remis vineri AGERPRES. Comisia Europeana a decis, pe 8 noiembrie 2018, respingerea cererii de derogare in vederea aplicarii mecanismului de plata defalcata a TVA inaintata de Romania. "Comisia isi manifesta astfel ingrijorarea cu privire la nerespectarea principiului proportionalitatii si compatibilitatii cu Tratatul de Aderare, considerand acest mecanism ca fiind contrar atat prevederilor Directivei Europene de TVA cat si libertatii furnizarii de servicii. Mai mult, Comisia Europeana a decis tot ieri sa transmita o scrisoare de notificare formala Romaniei cu privire la mecanismul de plata defalcata a TVA, facand primul pas inspre declansarea procedurii de infringement", spune Alex Milcev. EY precizeaza, totodata, ca a atras atentia, din vara anului trecut, asupra faptului ca implementarea acestui sistem incalca prevederile comunitare. Mecanismul de plata defalcata a TVA a fost introdus in Romania ca optional incepand cu 1 octombrie 2017 iar de la 1 ianuarie 2018 este obligatoriu pentru anumite categorii de platitori, aproximativ 20.000 de companii. Persoanele impozabile care aplica acest mecanism trebuie sa deschida un cont bancar de TVA separat, unde sumele sunt blocate pentru contribuabil. Clientii lor trebuie sa imparta plata facturii, achitand TVA separat in contul de TVA al furnizorului. Contribuabilul poate utiliza suma colectata in contul special de TVA exclusiv pentru plata TVA catre trezorerie si catre furnizorii sai. "Inca de la momentul implementarii, mecanismul a fost evaluat ca fiind unul ce va aduce sarcini administrative majore pentru persoanele impozabile care isi desfasoara activitatea in Romania, fapt sustinut si de Comisia Europeana prin decizia luata si argumentele in sprijinul luarii acestei decizii. Potrivit Comisiei Europene, masurile contravin atat normelor UE in materie de TVA (Directiva 2006/112/CE a Consiliului), cat si libertatii de a presta servicii (articolul 56 din TFUE)", a precizat Alex Milcev. Acesta apreciaza ca in cazul in care Romania nu ia masuri in urmatoarele doua luni (ca urmare a transmiterii notificarii formale), Comisia Europeana poate transmite un aviz motivat autoritatilor romane inaintand astfel in procedura de infringement. Sistemul de plata defalcata a TVA trebuie aplicat, obligatoriu, de persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, care au datorii restante la TVA la data de 31 decembrie 2017, neachitate pana la data de 31 ianuarie 2018. Sistemul de plata defalcata a TVA se aplica si de catre persoanele care la 31 decembrie 2017 sunt in sfera procedurilor de insolventa. Pot opta pentru aplicarea sistemului split TVA si ceilalti operatori economici inregistrati in scopuri de TVA, pentru a beneficia de facilitatile prevazute in OG nr. 23/2017 (o reducere cu 5% a impozitului pe profit sau o reducere cu 5% a impozitului pe venitul microintreprinderii).

Sursa: Agerpress

Banknews.ro foloseşte fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

AM ÎNTELES

Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Politica de Confidențialitate | Politica de Cookie