E.ON deruleaza campania #DaruiesteLumina; 100.000 kWh gaze si electricitate, donati catre institutii sociale

Data publicarii: 07-12-2018 | Economie
Compania E.ON deruleaza campania #DaruiesteLumina prin care pune la dispozitie 100.000 kWh, gaze si electricitate, pentru patru institutii sociale din judetele Caras-Severin, Cluj, Harghita si Sibiu, informeaza E.ON. Potrivit unui comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES, fiecare rama #DaruiesteLumina adaugata pozei de profil pe pagina personala de Facebook echivaleaza cu 100 kWh de energie donati. Asezamintele incluse in acest an in proiect sunt Casa Sf. Iosif - Odorheiu Secuiesc (judetul Harghita), Liceul Special pentru Deficienti de Vedere - Cluj Napoca (judetul Cluj), Caminul pentru Persoane Varstnice - Caransebes (judetul Caras-Severin) si Centrul de Plasament Agarbiciu (judetul Sibiu). "Cu ajutorul E.ON, poti darui lumina si la propriu, prin acest simplu gest, in perioada 6 - 24 decembrie. Oamenii din toate colturile tarii pot darui simbolic, in prag de iarna, lumina si caldura celor aflati in nevoie, fara ca acest gest sa presupuna vreun cost pentru utilizatorii de Facebook care aleg sa se implice. Toti cei 100.000 de kWh vor fi daruiti de E.ON Energie Romania, acestia urmand sa fie scazuti din factura de consum de energie electrica sau de gaze naturale a beneficiarilor", precizeaza compania. E.ON a donat de-a lungul campaniei 700.000 kWh energie si gaze naturale catre 42 de institutii sociale si 800 de familii defavorizate din Romania. Campania 'Daruieste Lumina!', derulata de E.ON Romania exclusiv in mediul online, s-a calificat anul acesta in finala Digital Communication Awards, de la Berlin, alaturi de proiecte de amploare din intreaga Europa. Incepand cu anul 2005, E.ON Romania a sustinut cu peste 12,5 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate sociala in comunitatile in care isi desfasoara activitatea, numarul total al beneficiarilor acestor initiative ridicandu-se la aproximativ 293.000.

Sursa: Agerpress