Circa 117.000 de firme din Romania au inchis afacerile sau au intrat in insolventa, in primele 10 luni (raport)
Data publicarii: 11-12-2018 | Economie
Aproape 117.000 de companii din Romania si-au inchis afacerile ori s-au aflat in dificultate, in primele 10 luni din acest an, in crestere cu peste 5.600 fata de perioada similara din 2017, releva o analiza de specialitate, data luni publicitatii.
Astfel, din totalul celor 116.952 de firme aflate in situatii dificile, in perioada ianuarie - octombrie 2018, un numar de 7.026 de societati au intrat in insolventa, 15.014 si-au suspendat activitatea, 65.631 au fost radiate, iar 29.278 au fost dizolvate, arata statistica anuntata de Registrul Comertului.
Numarul firmelor dizolvate a crescut cu 20,7%, in timp ce suspendarile de activitate au crescut cu 13,3%. Pe de alta parte, numarul societatilor intrate in insolventa s-a redus cu 4,33%, iar cel al firmelor radiate cu 1,26%.
"Aproape 30.000 de firme au fost dizolvate in acest interval, intr-o crestere semnificativa fata de 2017, un semnal al scaderii apetitului pentru investitii, urmare a inrautatirii conditiilor din economia reala, puternic grevata de blocajul financiar si de lipsa finantarii", afirma analistii de la Sierra Quadrant.
La nivel general, in Romania, activeaza in prezent 914.415 firme si 394.790 de persoane fizice autorizate.
Expertii sunt de parere ca, printre motivele pentru care cele mai multe companii esueaza, se afla: capitalizarea insuficienta, accesul dificil la finantarea bancara si slaba pregatire economica a investitorilor.
Potrivit sursei citate, cel mai riscant mediu de afaceri, judecand dupa numarul mare de firme aflate in dificultate, este Bucurestiul, cu 1.372 de insolvente, 1.646 de firme suspendate, 10.446 societati radiate si 5.779 de firme dizolvate, in primele 10 luni din 2018. In Capitala activeaza cele mai multe societati din Romania, respectiv 238.523 de firme si PFA-uri.
In topul firmelor intrate in insolventa in acest an, Capitala este urmata de judetele Bihor (487), Timis (374), Constanta (362), Iasi (337), Cluj (257) si Brasov (232). La polul opus se afla judetele Covasna (42), Salaj (46), Botosani si Calarasi (cate 49), Mehedinti (53), Gorj (54), Teleorman (56), Ialomita (57) si Dambovita (59). In acelasi timp, in Satu Mare s-a inregistrat cea mai ridicata crestere a numarului de firme intrate in insolventa, de 69,4%.
In ceea ce priveste situatia firmelor suspendate in acest an, analiza de specialitate arata ca Bucurestiul este urmat in clasament de Bihor (818), Cluj (677), Constanta (600), Prahova (558) si Neamt (549), in timp ce judetele cu cele mai putine asemenea situatii sunt Ialomita (75), Covasna (127), Braila (142), Gorj (149), Caras-Severin (156), Tulcea (155), Giurgiu (160), Teleorman (167), Botosani (192). Totodata, in Vrancea a fost inregistrata cea mai ridicata crestere a numarului de firme suspendate, de 37%.
La capitolul firme radiate in 2018, Capitala este urmata de Cluj (2.812), Timis (2.643), Iasi (2.614), Constanta (2.433), Bihor (2.371), Prahova (2.206) si Dolj (2.100), iar in topul firmelor dizolvate se afla Timis (1.561), Cluj (1.352) si Constanta (1.316).
De asemenea, cea mai ridicata crestere a numarului de firme radiate a fost inregistrata in Dambovita, de 34,5%, iar in ceea ce priveste firmele dizolvate, cel mai mult a crescut numarul celor din Botosani, cu 87,3%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025