CFA Romania: Indicatorul de Incredere Macroeconomica a scazut in decembrie cu 15,6 puncte, la 28,7 puncte

Data publicarii: 22-01-2019 | Economie
Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA Romania a scazut in decembrie 2018, fata de luna anterioara, cu 15,6 puncte, pana la valoarea de 28,7 puncte, in timp ce, fata de aceeasi luna a anului anterior, acesta a pierdut 12,3 puncte, conform unui comunicat remis marti AGERPRES. Indicatorul conditiilor curente a scazut fata de luna anterioara cu 9,1 puncte, pana la valoarea de 46,4 puncte (minus 12,5 puncte comparativ cu decembrie 2017). Indicatorul anticipatiilor a scazut cu 18,8 puncte, pana la 19,9 puncte (minus 12,2 puncte raportat la decembrie 2017). In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, peste 87% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel, valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7168, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7883. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2020/ianuarie 2019) a inregistrat o valoare medie de 3,93%. "Sunt de remarcat anticipatiile de scadere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucuresti, in urmatoarele 12 luni, peste 73% dintre respondenti anticipand aceasta evolutie", se mentioneaza in comunicat.. Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre CFA Romania in mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia asociatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul in baza caruia este calculat Indicatorul include si intrebari referitoare la evaluarea conditiilor curente macroeconomice. Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atat elemente specifice unui indicator de sentiment (incredere) care arata perceptia grupului de analisti membri ai CFA Romania privind evolutia pietelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor si riscurilor, cat si un indicator fundamental de prognoza privind evolutiile cursului de schimb, a ratelor dobanzilor si inflatiei. Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA. Indicatorul de Incredere Macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la: conditiile curente - referitoare la mediul de afaceri si piata muncii; anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie. Pe langa intrebarile necesare pentru calculul Indicatorului de Incredere Macroeconomica, sondajul evalueaza si anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, conditiile macroeconomice globale si pretul petrolului. CFA Romania este asociatia profesionistilor in investitii din Romania, in mare parte detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrata de CFA Institute (USA). CFA Romania este una dintre cele peste 152 de societati membre ale CFA Institute, asociatia avand misiunea de a promova interesele specialistilor in investitii si de a mentine standarde ridicate de integritate si excelenta profesionala. In prezent, CFA Romania are peste 235 de membri, majoritatea detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA) sau candidati pentru unul dintre cele 3 niveluri ale examinarii care conduce la acordarea acestui titlu. Profesionistii care sunt membri CFA Romania lucreaza pentru institutii de reglementare, institutii supranationale, institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, sectorul public, institutii de invatamant, companii care activeaza in diverse sectoare economice etc.

Sursa: Agerpress

Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG