Activele nete ale fondurilor de investitii au scazut cu 8,3%, in 2018
Data publicarii: 28-01-2019 | Economie
Activele nete ale celor 206 fonduri deschise si inchise, locale si straine, s-au diminuat in luna decembrie cu 2,5%, pana la nivelul de 41,9 miliarde de lei (9 miliarde de euro), in timp ce, pe intreg an 2018, au inregistrat o scadere cu 8,3%, potrivit datelor Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
In acelasi timp, iesirile nete ale lunii decembrie au totalizat 288 de milioane de lei (62 de milioane de euro).
In ceea ce priveste activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale, acestea au coborat in decembrie fata de luna precedenta cu 2,1%, pana la nivelul de 19,4 miliarde de lei (4,16 miliarde de euro), in timp ce scaderea, in anul 2018, a fost de 14,5%.
"Fondurile deschise locale au inregistrat, in luna decembrie, iesiri nete de 378 de milioane de lei (81,3 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligatiuni si instrumente cu venit fix (-150,5 milioane lei), cele reunite sub categoria 'alte fonduri' (-148,5 milioane lei), cele de randament absolut (-40,2 milioane lei), cele diversificate (-22,6 milioane lei), cele cu capital garantat (-12 milioane lei) si cele de actiuni (-4,7 milioane lei). Singurul fond monetar existent s-a transformat in fond de obligatiuni si instrumente cu venit fix", precizeaza AAF.
Potrivit sursei citate, activele nete exprimate in lei ale celor 98 de fonduri deschise straine distribuite in Romania au scazut cu 3,1%, comparativ cu luna noiembrie, pana la circa 2,9 miliarde de lei (626 milioane de euro) si au inregistrat, anul trecut, o scadere de 0,9%.
De asemenea, fondurile deschise straine distribuite in Romania, avand o pondere de 13,1% in totalul activelor fondurilor deschise de investitii, au inregistrat in luna decembrie intrari nete de 2,1 milioane de lei (450.000 de euro).
La randul lor, activele nete ale celor 30 de fonduri inchise (inclusiv SIF-uri si Fondul Proprietatea) au scazut cu 2,7% in luna raportata, pana la 19,6 miliarde de lei (4,2 miliarde de euro) si au avut intrari nete de 88,1 milioane de lei (18,9 milioane de euro), respectiv o scadere a activelor nete, in anul 2018, de 2,4%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor