Oprea: Mandatul care trebuie dat comisarului european pentru negocierile cu SUA, tema principala a reuniunii pe comert

Data publicarii: 11-02-2019 | Economie
Tema principala a reuniunii ministrilor Comertului, ce va avea loc pe 21 - 22 februarie, la Palatul Parlamentului, va fi mandatul care trebuie dat comisarului european de resort, Cecilia Malmstrom, in vederea desfasurarii negocierilor cu Statele Unite ale Americii, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Stefan Radu Oprea. Potrivit acestuia, reuniunea CAE, la care sunt asteptati 105 participanti, va debuta cu o cina informala, la care a fost invitat si directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului, Roberto Azevedo, si in cadrul careia va fi abordata una dintre prioritatile Romaniei la Presedintia Consiliului Uniunii Europene, respectiv reforma OMC. "Pe 21 februarie seara va fi cina informala, la care l-am invitat pe directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului, Roberto Azevedo, si pe presedintele Comisiei INTA, comisia pentru comert din cadrul Parlamentului European, Bernd Lange. Este un format in care incercam sa aducem in discutie tema care este si va fi una dintre prioritatile noastre in timpul presedintiei Consiliului Uniunii Europene, tema reformei Organizatiei Mondiale a Comertului si ideea de a sustine in continuare comertul bazat pe reguli. Este celebrul multilateralism. Organizatia Mondiala a Comertului are trei componente principale: cea de monitorizare, cea de reglementare si cea de corp de apel. Exista un organ de apel format din judecatori si unde statele se pot adresa atunci cand au anumite dispute comerciale. Aici este o mare problema in ultima vreme, in sensul in care din cei sapte mai sunt patru judecatori si se va pensiona unul in curand, ceea ce va duce la imposibilitatea exercitarii rolului, iar OMC fara aceasta componenta nu-si mai executa una dintre principalele meniri pe care le are. Si atunci - credem in comert multilateral, incercam ca Uniunea Europeana sa aiba rol de actor global si care este si una dintre prioritatile noastre in aceasta perioada - si atunci aducem subiectul pe agenda, avandu-l si pe directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului", a spus Oprea. Tema privind mandatul ce trebuie dat comisarului pentru comert in vederea negocierilor cu SUA va fi abordata a doua zi, pe 22 februarie, acesta fiind un subiect "arzator". "A doua zi, tema foarte importanta si arzatoare azi se refera la mandatul de negociere pe care trebuie sa-l dam, ministrii Comertului, catre comisar in vederea desfasurarii negocierilor cu Statele Unite ale Americii. Acesta este subiectul arzator azi. Exista declaratia din iulie a presedintelui Juncker (presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker - n. r.) si a presedintelui Trump (presedintele SUA, Donald Trump - n. r.), care este baza de la care pornim in aceste mandate. Lucru foarte important si care trebuie subliniat de fiecare data: nu se discuta teme despre agricultura, ci doar o abordare in doi pasi cu temele unde putem sa facem un progres mai rapid. Si aici vorbim despre produsele industriale. Ce asteptari avem? Sa gasim consensul, astfel incat sa putem sa dam mandatele de negociere comisarului Malmstrom (comisarul european pentru comert, Cecilia Malmstrom - n. r.) cat mai rapid. Si atunci exista in principiu trei posibilitati tehnice. Am adus acest lucru la cunostinta colegilor mei. Una este ca, daca avem consens la Bucuresti, sa fie adoptate mandatele intr-o alta sedinta a ministrilor, intr-un CAE formal de data acesta. A doua varianta este aceea de a avea un CAE extraordinar - nu se intampla foarte des, dar am spus-o ca si posibilitate - sau sa ajungem in mai, cand avem CAE formal de la Bruxelles si putem vota astfel de hotarare", a explicat Stefan Radu Oprea. In ceea ce priveste numarul participantilor la reuniune, ministrul pentru Mediul de Afaceri a precizat ca vor fi "numerosi", in contextul in care fiecare ministru vine insotit de patru colaboratori, iar comisarul european de zece colaboratori. "Formula este de obicei unu plus patru. Adica fiecare ministru vine cu o delegatie, insotit de patru colaboratori. In acelasi timp, stiu de la Comisie ca doamna Malmstrom, care de asemenea va fi prezenta, doreste o formula unu plus zece. Deci, vom fi destul de numerosi. Reprezentarea va fi la nivel de ministru sau de secretar de stat. Unii dintre ministrii de resort pe Comert, pentru ca sunt diferite formele in care arata guvernele in Europa, sunt fie ministrii de Externe, fie vicepremieri, fie ministri, cum este domnul Altmaier (Peter Altmaier - n. r.) in Germania, care este ministru al Economiei si care are si partea de comert", a subliniat Oprea. Potrivit acestuia, comisarul european Cecilia Malmstrom a solicitat sa fie organizata si o dezbatere pe teme de comert cu cetatenii, cu ocazia vizitei sale in Romania, iar aceasta va avea loc pe 21 februarie, inainte de cina informala. De asemenea, va fi si o conferinta de presa sustinuta de ministrul Stefan Radu Oprea impreuna cu comisarul european Cecilia Malmstrom, la finalul lucrarilor, pentru a transmite ce s-a hotarat. Ministrul pentru Mediul de Afaceri a mai precizat ca, pana la reuniune, incearca sa gaseasca consensul si vorbeste cu omologii sai, se consulta cu ei. "Ne auzim pe telefon sau in alte formule si chiar imi doresc sa reusim sa avem aceasta pozitie comuna, tinand cont de contextul care nu este tocmai prietenos pentru Presedintia Romaniei, si aici ma gandesc la cele doua aspecte: Brexit-ul, 29 martie, si partea de campanie electorala, care se va declansa intr-un timp foarte scurt, pentru ca in mai avem alegeri europarlamentare", a afirmat Oprea. Reuniunea CAE va fi urmata pe parcursul lunilor urmatoare si de alte evenimente pe teme de comert, dar si de unul dedicat IMM-urilor. "Alte evenimente avem pe partea de comert, respectiv Comitetul de politica comerciala (CPC 4-5 martie - n. r.), reuniunea la nivel de experti (CPC 6-7 mai - n. r.), grupul de lucru privind chestiunile comerciale (WPTQ 30-31 mai - n. r.), pe care o sa-l desfasuram la Buzau, singurul cu care o sa iesim in afara Bucurestiului. Va mai fi, la Bruxelles, Consiliul Spatiului Economic European (20 mai), cu participarea tarilor care sunt parte a spatiului economic european, dar nu sunt membre ale Uniunii Europene. Pe partea de IMM, pentru ca avem si aceasta componenta, va avea loc SMEs Envoy, care inseamna ambasadorii IMM, in perioada 18-19 martie, la BNR, si va fi un eveniment in care incercam sa aratam lucrurile unde intr-adevar suntem extrem de competitivi in Romania, vom avea o vizita la Laserul de la Magurele etc. De asemenea, vom fi co-organizatori, impreuna cu Ministerul Afacerilor Externe, probabil si Camera de Comert si Industrie a Romaniei, la Forumul de afaceri referitor la parteneriatul estic, care va fi in 11 iunie", a detaliat ministrul.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro:

Banknews.ro foloseşte fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

AM ÎNTELES

Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Politica de Confidențialitate | Politica de Cookie