ING Bank Romania, profit net de 685 de milioane de lei in 2018, in crestere cu 39%

Data publicarii: 15-03-2019 | Economie
ING Bank Romania a obtinut un profit net de 685 de milioane de lei in 2018, in crestere cu 39%, fata de 2017 cand a realizat un profit net de 493 de milioane de lei, conform datelor prezentate in cadrul unei conferinte de presa. 'In 2018 am inregistrat cea mai mare crestere de pana acum in Romania. Pe parcursul acestor 25 ani, prin crestere organica constanta, am reusit sa acoperim o cota de piata pe creditare formata din doua cifre, respectiv de 10,1%. Am majorat numarul de clienti activi pe segmentul de retail cu 13% si ne-am imbunatatit prezenta digitala prin atingerea unui nou record de 112 milioane autentificari in Home'Bank", a declarat Michal Szczurek, CEO ING Bank Romania. Numarul clientilor activi a crescut cu 145.000 in ultimele 12 luni, ajungand la 1,29 milioane, cu 13% mai mult fata de anul 2017. Numarul de clienti care isi incaseaza veniturile recurente intr-un cont al bancii a crescut la 852.000, avand o crestere de 20% in comparatie cu 2017. Practic, 1 din 8 romani isi incaseaza salariul intr-un cont ING. Profitul brut a fost de 781 milioane lei, cu 34% mai mult comparativ cu 2017, in contextul unei dezvoltari puternice a portofoliului, a cresterii numarului de clienti si a tranzactiilor procesate prin conturile ING. Cresterea organica semnificativa a dus la o majorare a veniturilor cu 27% fata de anul trecut, depasind 1,82 miliarde lei in 2018, ca rezultat al volumelor crescute si al numarului ridicat de tranzactii. Costurile operationale au crescut cu 15%, la 864 milioane lei, in mare parte ca urmare a costurilor cu personalul, a mutarii in noul sediu central si a investitiilor in digitalizare. Investitiile in IT, infrastructura si operational au permis functionarea in parametri normali a serviciilor electronice. Astfel, in decembrie 2018, ING a raportat o disponibilitate de 100% pentru platile cu cardul, 99,96% pentru platforma de Internet banking ING Business, iar impactul indisponibilitatii Home'Bank a afectat doar 0,07% dintre utilizatorii platformei. Costurile de risc au crescut cu 80% in comparatie cu 2017, in urma schimbarilor in modul de calculare a riscului de credit (impact de 175 milioane lei). Soldul creditelor acordate clientilor a crescut cu 4,42 miliarde lei in 2018, la 25,6 miliarde lei la sfarsitul anului 2018 (21% crestere). Cresterea a venit atat din partea activitatii de creditare a persoanelor fizice, cat si a celor juridice. Cota de piata pe partea de creditare a crescut cu 1,2 puncte procentuale in 2018, ajungand la 10,1% la finalul anului. Distributia creditarii ramane echilibrata intre segmentul companiilor (43%) si cel al persoanelor fizice (57%). Soldul creditelor acordate intreprinderilor mici si mijlocii a crescut cu 20% fata de anul trecut, sustinut de intensificarea activitatii de consultanta a clientilor si de procesul simplificat de finantare pentru companiile mijlocii, dar si de lansarea noii solutii de finantare instante - in special in cazul microintreprinderilor. In cadrul segmentului de creditare pentru persoanele fizice, creditul de nevoi personale disponibil online incepand cu anul 2017, extins si cu optiunea de refinantare, a avut parte de feedback bun din partea clientilor ING. In 2018, 2 din 10 credite de nevoi personale au fost acordate in Romania de catre ING. Cota de piata pentru depozite a ajuns la 9,0%, fata de 8,4% la final de 2017, sustinuta de cresteri atat pe segmentul persoanelor fizice, cat si pentru persoanele juridice. Valoarea depozitelor a crescut cu 4,3 miliarde lei, cu 18% mai mult fata de acum 12 luni, la 31,1 miliarde lei. Politica prudenta de risc a dus la o scadere repetata a ratei creditelor neperformante si in anul 2018, ajungand la 3,2%, fata de 3,3% in 2017, si se situeaza in continuare mult sub media pietei. De asemenea, ING Home'Bank a inregistrat anul trecut 112 milioane vizite, in timp ce doar 1,5 milioane de vizite au fost in sucursale. 76% dintre accesarile in ING Home'Bank vin de pe un smartphone. Creditul de nevoi personale disponibil online nu a facut exceptie, contractul fiind semnat electronic de pe mobil in 80% din cazuri.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: