Finanțări de peste 80 milioane lei acordate antreprenorilor locali de către Patria Bank

Data publicarii: 23-05-2019 | Economie
Doar în anul 2018, Patria Bank, prin intermediul programului EaSI cu garanție de la Uniunea Europeană, a finanțat cu peste 80 milioane lei antreprenorii locali. Vestea succesului programului EaSI vine în completarea strategiei pe termen lung a Patria Bank, strategie care urmărește, ca principală direcție strategică de dezvoltare, finanțarea afacerilor mici și foarte mici din România. Rezultatele vorbesc de la sine, în ultimii patru ani, Patria vânzând credite de peste 147 milioane de lei către acest tip de afaceri.

“Ne bucurăm că și în 2018 am fost alături de micii afaceriști și producătorii agricoli, care sunt principalii contractori ai creditului EaSI. 63 % dintre creditele EaSI din 2018 sunt contractate de afaceri mici, iar aproximativ 37 % au fost contractate de producători agricoli, antreprenori cu o cifra de afaceri sub 100.000 de euro, în general. Afacerile cu agricultura (37%), comerțul (aprox. 22%), servicii (cca. 16%) și transporturi (aprox. 13%) sunt domeniile de activitate care au beneficiat cel mai mult de avantajele EaSI. Cunoaștem în fiecare zi antreprenori dornici să se dezvolte și să crească micile lor afaceri, în pofida tuturor dificultăților pieței, și ne impresionează entuziasmul și energia lor. La rândul nostru, le suntem aproape și îi ajutam nu doar cu bani dar și cu încredere.”, spune Codruț Nicolau, Director General Adjunct, Divizia Comercial, în cadrul Patria Bank.



Patria Bank este prima bancă din România care a beneficiat de o garanție de finanțare oferită de către Uniunea Europeană în cadrul programului EASI, program care are în vedere ocuparea forței de muncă și inovarea socială. Uniunea Europeană garantează aceste credite oferite de către Patria Bank încă din anul 2015, creditele fiind destinate companiilor mici și foarte mici. Din punct de vedere al evoluției în timp, creditele oferite prin acest program finanțat de Patria Bank au beneficiat de o creștere consistentă anuală de peste 10% pe an, anul 2018 fiind și anul în care volumul acestora a atins un record de 80 de milioane de lei, o sumă care depășește cuantumul creditelor acordate în cei trei ani anteriori.

Creditele EASI sunt credite fără garanții materiale care pot fi solicitate de micro-intreprinderile românești care au maxim 9 angajați și cifre de afaceri care nu depășesc 2 milioane de lei anual. Creditele sunt acordate companiilor indiferent de forma de organizare a acestora ori de domeniul de activitate. Finanțările se acordă în lei și pot lua destinații diferite precum investițiile, achizițiile de bunuri ori finanțarea activităților curente. Garanția oferită de Uniunea Europeană acoperă 80% din cuantumul acestor credite, diferența de 20% fiind susținută de Patria Bank.