Patria Credit IFN a obținut un credit pentru susținerea creșterii afacerii de de la Fondul European de Investiții

Data publicarii: 22-07-2019 | Finante-Banci
Recent, Patria Credit IFN a devenit prima instituție financiară din România care beneficiază de un împrumut oferit de FEI, Fondul European de Investiții. Discutăm despre o premieră în țara noastră, creditul fiind acordat prin intermediul programului de investiții pentru creșterea capacității instituțiilor de micro-finanțare din cadrul unui program al Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și inovarea socială.

Fondul European de Investiții a acordat acest credit către Patria Credit IFN pentru o perioadă de 10 ani. Valoarea acestuia se ridică la 10 milioane de lei, suma find destinată susținerii planurilor de dezvoltare ale IFN-ului, planuri ambițioase care vizează perioada imediat următoare și se referă la domeniul finanțării micro-fermelor care au acces limitat la sistemele de creditare tradiționale.

“Acordarea unui împrumut pe 10 ani reprezintă o dovadă de încredere pentru noi și vrem să mulțumim FEI pe această cale, deoarece sprijină ritmul susținut de creștere din ultimii ani al Patria Credit IFN. Aproximativ 90% dintre clienții noștri sunt din mediul rural. Suntem de ani buni alături de micile ferme din acest mediu, atât în zone mai puțin bancarizate cum sunt Matca, Moțăței, Izbiceni, cât și în zonele mai dezvoltate. Din experiența noastră în lucrul în comunitățile rurale, experiență de peste 16 ani, am aflat că este nevoie de sprijin pentru dezvoltarea microfinanțării, iar parteneriatul strategic cu FEI vine în continuarea acestei nevoi și a misiunii noastre de creștere a incluziunii financiare în România.”, spune Raluca Andreica, Director General Patria Credit.

Patria Credit IFN a înregistrat în anul 2018 rezultate financiare pozitive, peste așteptările analiștilor, consemnându-se o creștere semnificativă pentru al cincilea an consecutiv cu un profit net anual de aproape 900.000 de euro.
Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG