Profit de peste 114 milioane lei pentru CEC Bank în primul trimestru al acestui an

Data publicarii: 09-06-2020 | Finante-Banci
CEC bank, instituția bancară cu cea mai mare tradiție pe teritoriul României, beneficiara și celei mai extinse rețele de sucursale pe teritoriul țării noastre, anunță un profit de 114,1 milioane de lei la sfârșitul primului trimestru al acestui an, profit care a înregistrat o creștere de 26% față de perioada similară a anului trecut.

În primele trei luni ale anului, veniturile din dobânzi au însumat aproximativ 372 milioane de lei, o creștere de 15% față de trimestrul întâi al anului 2019, veniturile din comisioane crescând de asemenea cu 13% până la un total de 73 milioane de lei. De asemenea, soldul creditelor a fost de aproape 21 de miliarde de lei la sfârșitul acestei perioade, banca acordând credite în valoare de peste 1 miliard de lei numai în primele trei luni ale anului 2020, printre care se regăsesc și 773 de finanțări către IMM-uri ce reprezintă puțin peste jumătate din suma totală a creditelor acordate.

„Am avut un debut de an promițător. Mai ales în primele două luni din 2020, am consemnat o creștere robustă a portofoliului de credite și a veniturilor, care au continuat trendul de creștere de anul trecut. Situația s-a schimbat după apariția pandemiei de coronavirus, care a determinat reducerea abruptă a activității economice și, implicit, scăderea cererii de credite după declanșarea stării de urgentă. Banca s-a concentrat, după declararea situației de urgență, pe măsuri pentru a asigura continuitatea activității și pe soluții pentru clienții persoane fizice și companii afectate de criză. În primul trimestru, am continuat eforturile în direcția digitalizării și modernizării: plățile cu cardul au crescut cu 50%, iar numărul de utilizatori de Internet și Mobile Banking cu 40%, față de perioada similară din 2019. În această perioadă, CEC Bank a lansat o serie de servicii noi: plățile cu cardul de pe mobil, procesul de înrolare online a noilor clienți, în linie cu planul nostru de afaceri”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte, Director General CEC Bank.

Adunarea Generală a acționarilor a aprobat totodată și situațiile financiare auditate ale băncii aferente exercițiului financiar 2019. Astfel, anul trecut, CEC Bank a obținut un profit brut de 478,88 milioane de lei, profitul net înainte de repartizare fiind de aproape 400 milioane de lei, în creștere cu 7% față de anul 2018. Au înregistrat creșteri de peste 16% și veniturile nete din comisioane, respectiv veniturile nete din dobânzi(3,6%). Activele nete ale băncii se ridicau la sfârșitul anului trecut la un total de 32,9 miliarde de lei, pe parcursul anului 2019 fiind acordate și credite în valoare de peste 6 miliarde de lei.