Studiu EY Romania: Sustenabilitatea va juca un rol important in redresarea companiilor
Data publicarii: 04-09-2020 | EconomieRolul jucat de sustenabilitate în cadrul strategiei de dezvoltare a companiilor este din ce în ce mai bine definit la nivelul managementului. Conform studiului „Sustenabilitate și investiții responsabile în contextul Covid-19” realizat de către specialiștii EY România, 80% dintre respondenți sunt de acord cu faptul că integrarea sustenabilității în procesul decizional are și va avea un impact cât se poate de evident, pe termen lung, asupra performanțelor operaționale ale companiilor.
Reprezentanții companiilor prevăd de asemenea schimbări substanțiale pe piața din România în ceea ce privește investițiile responsabile bazate pe factori de mediu, sociali sau de guvernanță corporativă, aproape jumătate dintre aceștia (49%), așteptându-se la o creștere minoră a investițiilor sustenabile în vreme ce aproximativ 18% sunt de părere că nu se pot face încă evaluări cu privire la felul în care vor evolua lucrurile din acest punct de vedere după pandemia de Covid-19.
“Factorii ESG și valoarea pe termen lung pot fi considerați două fețe ale aceleiași monede, sunt interdependenți. Lumea se schimbă, iar aceste schimbări pot afecta rapid mediul de afaceri, așa cum am observat recent. Este important ca societățile să înțeleagă faptul că includerea principiilor de sustenabilitate în procesele decizionale poate contribui la crearea unui avantaj competitiv, răspunzând în același timp la presiunea părților interesate privind adoptarea practicilor de responsabilitate socială. Acceptarea acestei tendințe va presupune o serie de schimbări în cultura organizațională, în procesele și tehnologiile existente, însă, pe termen lung, aceste eforturi pot duce la crearea de noi oportunități, la îmbunătățirea performanțelor, dar și a reputației companiei”, spune Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România.
În România, odată cu introducerea unor noi prevederi legislative cu privire la protejare amediului, siguranța și protecția angajaților ori obligativitatea raportării non-financiare, conceptul de sustenabilitate a devenit din ce în ce mai popular. Conform sondajului EY mai sus amintit, 74% dintre respondenți susțin că integrarea principiilor de sustenabilitate în strategiile de business ale companiilor pe care le reprezintă a devenit o prioritate în această perioadă. Aproximativ 80% dintre respondenți consideră că factorii sociali, de guvernanță sau de mediu sunt deja luați în considerare atunci când companiile iau decizii cu privire la managementul operațional și strategiile de investiții, doar 10% considerând că factorii ESG nu reprezintă un element important pe agenda strategică a companiilor lor. Pe următoarele locuri în acest clasament se situează transparența decizională, eficiența energetică și impactul asupra mediului cu 40, 29 respectiv 27 de procente.
Cât privește impactul pandemiei de Covid-19, 52% dintre respondenți sunt de acord că criza medicală actuală a generat o regândire a strategiei de business, sustenabilitatea jucând un rol esențial în redefinirea strategiilor pe termen lung. Doar pentru 20% dintre aceștia pandemia nu a determinat niciun fel de schimbare de strategie în vreme ce 28% afirmă că au operat schimbări, fără a lua în calcul sustenabilitatea.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica