PwC România și D&B David și Baias au asistat Vista Bank România în tranzacția de achiziție a Credit Agricole Bank România
Data publicarii: 07-01-2021 | Finante-BanciO echipă formată din specialiști ai PwC România în colaborare cu D&B David și Baias, societatea de avocatură care reprezintă brandul PwC în România, au asistat la începutul acestui an Vista Bank în procesul de achiziție al societății Credit Agricole Bank România. Echipa a reunit o serie de specialiști printre care îi amintim pe Andreea Mitriță, partener PwC România, respectiv Ovidiu Bold, avocat senior coordonator în cadrul D&B David și Baias.
”Ne bucurăm că am asistat Vista Bank în această tranzacție importantă atât pentru bancă, cât și pentru sectorul bancar românesc, care își continuă astfel procesul de consolidare”, a declarat Andreea Mitiriță, Partener PwC România.
Experții celor două companii de consultanță au oferit servicii de audit fiscal și juridic asupra câtorva aspecte cheie din activitatea instituției financiare Credit Agricole Bank dar și asistență de specialitate în negocierile cu privire la documentația contractuală ori semnarea documentației finale. În prezent, tranzacția este supusă aprobărilor prealabile din partea Băncii Naționale a României.
“Încheierea acestei tranzacții confirmă experiența specialiștilor D&B David și Baias și PwC în asistarea unor tranzacții complexe și strict reglementate precum cele din sectorul financiar-bancar”, a spus Ovidiu Bold, Avocat Senior Coordonator D&B David și Baias.
PwC are misiunea de a construi încredere în cadrul companiilor și de a ajuta la rezolvarea problemelor importante care apar la nivelul acestora, compania constând dintr-o rețea de firme ce reprezintă 155 de țări și nu mai puțin de 284.000 de specialiști din întreaga lume.
Pe de altă parte, D&B, David și Baias, este societatea de avocatură corespondentă PwC în țara noastră, parte a rețelei PwC legal ce cuprinde peste 3000 de avocați în 90 de țări.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania