Sondaj PwC: executivii din Europa Centrală și de Est sunt mai conservatori: 78% mizează pe eficiență operațională

Data publicarii: Astazi, 28-04-2021 | Economie
Potrivit celei de-a 12-a ediții a raportului CEO Survey realizat de PwC pentru regiunea ECE, comparativ cu omologii lor globali, directorii executivi din Europa Centrală și de Est se arată mai conservatori în ceea ce privește inițiativele de dezvoltare a afacerilor în următoarele 12 luni. Ca urmare, aceștia urmăresc mai degrabă eficiența operațională și mai puțin creșterea prin parteneriate, achiziții sau fuziuni strategice.

”Liderii de business din Europa Centrală și de Est sunt foarte încrezători în șansele de revenire economică în 2021 și optimismul lor se reflectă în felul în care evaluează perspectivele propriilor companii. Totuși, remarcăm două diferențe față de omologii lor la nivel global. Chiar dacă ponderea celor din regiunea noastră care se așteaptă la creșterea veniturilor în următoarele 12 luni este similară cu a celor la nivel global, atunci când vine vorba de profitabilitate, sunt mult mai rezervați. Observăm aceeași abordare precaută în privința inițiativelor de creștere a afacerilor, precum fuziunile și achizițiile, parteneriatele sau cedarea unor pachete de acțiuni. Concluzionând, executivii din regiunea noastră sunt mai conservatori, mai puțini dispuși să-și asume riscuri sau să adopte schimbări ca răspuns la amenințări, față de media la nivel global”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Liderul Serviciilor pentru Consultanță în Afaceri al PwC România.

Potrivit aceluiași raport amintit mai sus, 53% dintre CEO din ECE se așteaptă în următoarele 12 luni la o creștere a profitabilității. Doar 21% dintre aceștia iau în considerare noi fuziuni și achiziții care să stimuleze creșterea și doar 20% caută noi alianțe în acest sens. La nivel global, pe de altă parte, discutăm de procente semnificativ mai mari, de 65%, 38% respectiv 35% pentru toate aspectele discutate mai sus.

De altfel, dintre toate posibilitățile de stimulare a creșterii discutate cu ocazia acestui sondaj, eficiența operațională a fost singura care a înregistrat o pondere mai mare în rândul directorilor din Europa Centrală și de Est vizavi de omologii lor de la nivel global, 78% versus 77%.

”Executivii din regiunea Europei Centrale și de Est au, după cum rezultă din sondaj, alte îngrijorări majore decât cele existente la nivel global. Corelând aceste preocupări cu planurile de afaceri mai puțin îndrăznețe, ne putem face o idee care este cauza acestei abordări: instabilitatea politică și legislativă mai accentuată decât în alte zone ale lumii”, arată Dinu Bumbăcea.

În continuare, forța de muncă calificată este considerată prioritară pentru mediul de afaceri, două treimi din directorii din această parte a Europei considerând acest lucru ca fiind vital. Astfel, reprezentanții companiilor din ECE se arată mult mai preocupați decât omologii lor la nivel global de dezvoltarea abilităților cheie, de îmbunătățirea competitivității prin automatizare și implicarea forței de muncă.
Ultimele stiri pe BankNews.ro: