Raport PwC: Investitorii tind să renunțe la investițiile în companii care nu au suficiente inițiative ESG

Data publicarii: 10-11-2021 | Economie
Potrivit raportului PwC 2021 Global Investor ESG Survey, 49% dintre investitorii la nivel global sunt dispuși să renunțe la investițiile în companiile care nu au suficiente inițiative de mediu, sociale și de guvernanță corporativă (ESG). De asemenea, 79% dintre respondenți spun că gestionarea riscurilor și oportunităților ESG reprezintă unul dintre cei mai importanți factori în luarea deciziilor de investiții viitoare.

”Investitorii sunt concentrați simultan asupra rezultatelor pe termen scurt, precum și asupra problemelor ESG pe termen lung care pot crea atât riscuri, cât și oportunități pentru investițiile lor. Investitorii au conștientizat că ESG a devenit o parte integrantă a strategiei companiilor și atunci când văd că acest angajament lipsește nu ezită să ia măsuri, inclusiv reorientând unele investiții către alte companii”, a declarat Monica Movileanu, Partener și Lider ESG, PwC România.

În ciuda faptului că majoritatea investitorilor ar fi dispuși să ia măsuri în cazul în care organizațiile nu abordează probleme ESG, aceștia nu vor ca rentabilitatea investițiilor pe care le fac în acestea să fie afectată în mod negativ de inițiativele ESG. în acest sens, 81% dintre respondenții care au participat la studiul PwC admit că nu ar accepta o scădere mai mare de un procent din randamentul investițiilor generată de atingerea obiectivelor ESG în vreme ce 49% nu ar accepta nicio reducere a profiturilor.

De altfel, problemele climatice reprezintă și cel mai important aspect ESG pe care îl iau în considerare investitorii chestionați de PwC. urmează în topul intereselor asigurarea sănătății și siguranței lucrătorilor, îmbunătățirea forței de muncă, a diversității, echității și incluziunii sociale.

Trebuie să amintim de asemenea faptul că sondajul pwC a scos în evidență și o serie de deficiențe în ceea ce privește raportarea ESG actuală, doar o treime din investitori considerând calitatea actuală a raportării ca fiind destul de bună. Cu alte cuvinte, lipsesc informații relevante, informații care ar fi ajutat părțile interesate să facă cu ușurință diferența dintre companii din perspectiva ESG, lucru care îngreunează deciziile de alocare a capitalului.

Astfel, 83% dintre respondenți consideră ca fiind extrem de important ca aceste raportări să conțină informații detaliate cu privire la progresul în atingerea obiectivelor ESG în vreme ce 75% spun chiar că au mai mare încredere în raportările ESG audiate independent.
Ultimele stiri pe BankNews.ro: