România înregistrează din nou cel mai mare decalaj de TVA din UE, dar își adâncește pierderile cu 6 mld lei

Data publicarii: 08-12-2021 | Finante-Banci
Potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat în urmă cu câteva zile, pe 2 decembrie 2021, România se află și în acest an pe primul loc în clasamentul statelor membre ale Uniunii Europene la neîncasarea TVA.

De asemenea, pierderile de TVA ale României au ajuns la 6 miliarde în anul 2019, față de anul precedent din raport. Cele mai mici deficite s-au înregistrat în Suedia, Croația și Cipru, de 1,4%, 1% respectiv 2,7% iar cele mai mari în Malta, Grecia și România, cu 23,5%, 25,8% respectiv 34,9%.

“Deficitul de încasare a TVA al României s-a înrăutățit în 2019, ajungând la 35,16 mld lei, după ce avusese loc o ameliorare în 2018 față de 2017. Practic, bugetul României nu colectează peste o treime din TVA-ul cuvenit sau 3% din PIB, însemnând circa jumătate din deficitul pe care se estimează că bugetul îl va avea în acest an. Cred că se pot face progrese mari la colectarea taxei prin informatizarea ANAF. De exemplu, în 2022 va demara raportarea prin fișierul standard de audit fiscal (SAF-T) care a dat rezultate în alte state. Însă efectele acestei schimbări în raportare nu se vor vedea mai devreme de 2024, după ce majoritatea contribuabililor se vor înrola în noul sistem”, explică Daniel Anghel, Partener și Liderul serviciilor fiscale și juridice, PwC România.

Anual, începând cu anul 2015, Comisia Europeană analizează deficitul de încasare al TVA, deficit înregistrat în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene. Acest indicator este calculat ca diferență dintre veniturile din TVA preconizate a fi încasate în acel an, și cele efectiv încasate la bugetele statelor respective. Deficitul de încasare al TVA are în vedere astfel pierderile cauzate de evaziune, fraudă, insovență, faliment, erori administrative sau obținerea de avantaje fiscale necuvenite.

Conform rapoartelor anuale are Comisiei Europene, încă din primul an în care a fost publicat acest raport, și anume anul 2015, România a ocupat primul loc, anual, fiind statul cu cele mai mari decalaje de TVA din Uniunea Europeană.

”În ultimii doi ani, ANAF a făcut câțiva pași importanți. Există un pachet de măsuri integrate a cărui implementare a început în 2020 și ar trebui să vedem deja unele rezultate anul viitor”, spune Daniel Anghel.