Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

Data publicarii: 21-03-2022 | Economie
Potrivit unui studiu EY, directorii financiari din România se arată extrem de interesați de dezvoltarea și executarea strategiilor de business pentru următorii trei ani. 40% dintre respondenți se vor orienta pe activități de creștere a valorii companiei în vreme ce doar 22% pe protejarea acesteia. Totodată, vedem un interes semnificativ pentru optimizarea valorii companiei, 38% dintre directorii financiari indicând acest lucru.

În prezent, 38% dintre directorii financiari ai companiilor active pe plan local spun că au mai degrabă rolul de a proteja și optimiza valoarea companiei, doar 24% având însărcinarea de a se focusa pe creșterii valorii acesteia.

Sondajul EY România - CFO Imperative, amitit mai sus, a fost realizat după cum am menționat deja, după un an de pandemie și oferă o privire de ansamblu asupra provocările cu care s-au confruntat directorii financiari în această perioadă.

„În ciuda unei culturi foarte bine ancorate în conformitate în funcțiile financiare, directorii financiari români intervievați își exprimă dorința de a recupera decalajul față de colegii lor din țările occidentale în ceea ce privește crearea de valoare pentru organizația lor. Acest lucru este vizibil de la elaborarea strategiei și implementarea unor tehnologii precum Analytics și Intelligent Solutions, la o atenție sporită acordată unor măsurători orientate spre viitor și bazate pe date, împărtășite cu comunitățile de stakeholderi. De asemenea, aceștia au în vedere răspunsul la provocările legate de schimbările climatice prin implementarea europeană a CSRD (Corporate Social Responsibility Disclosure).

Această trecere de la profilul tradițional orientat spre rezultate la cel de creare a valorii viitoare necesită o evoluție a rolului directorului financiar și a echipelor sale, prin asumarea noii lor identități de creatori de valoare pe termen lung, prin adaptarea unor noi modalități de responsabilizare a resurselor umane în direcția recalificării și a programelor de transformare, pe lângă investițiile masive în digitalizare deja începute.Cu toate acestea, aș fi de acord cu cele două treimi (67%) dintre directorii financiari români chestionați care declară că <<În ciuda unei perioade extrem de dificile, nu a existat niciodată un moment mai interesant pentru a fi director financiar>>", spune Guillaume Macczak, Partener Asociat CFO & GBS Advisory Services, EY România.

Odată cu pandemia de Covid-19 a apărut și o nouă normalitate în ceea ce privește modelele de business și felul în care companiile se raportează la piață și la clienții lor în același timp. Au apărut noi provocări dar și oportunități pentru liderii de afaceri și în special cei financiari. Pentru a le gestiona cât mai bine, aceștia au luat în ultimii doi ani o serie de măsuri care au vizat cu preponderență optimizarea costurilor și implementarea unor noi inițiative de reducere a acestora, amânarea sau anularea unor proiecte și apelarea la măsuri de sprijin guvernamentale. În acest an, 42% din respondenți consideră ca principal obiectiv optimizarea costurilor.