Sondaj EY România: Marea majoritate a contribuabililor nu a solicitat niciodată dobânzi aferente rambursărilor de TVA întârziate
Data publicarii: 22-07-2022 | EconomiePotrivit sondajului EY România derulat în perioada 28 iunie - 12 iulie, peste 80% din contribuabili se confruntă cu întârzieri, de multe ori semnificative, în ceea ce privește rambursările sumelor de TVA ce li se cuvin. Pe de altă parte, 82% dintre cei care au participat la sondaj, au recunoscut că nici nu au solicitate vreodată dobânzile aferente acestor întârzieri.
Sondaju a fost realizat în rândul a câtorva zeci de contribuabili din România și și-a propus să afle măsura în care aceștia sunt conștienți de drepturile care li se cuvin dar și de mijloacele de apărare de care dispun. Mai mult, aproximativ jumătate din respondenți fac parte din categoria marilor contribuabili.
Sondajul vine la 10 ani de la hotărîrile Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele „Enel Maritsa”, „Rafinăria Steaua Română” și „Irimie”. Acestea au ușurat drumul contribuabililor către obținerea de dobânzi pentru întârzierile organelor fiscale în rambursarea sumelor la care sunt îndreptățiți. O parte dintre aceștia nu știu nici acum că pot cere dobânzi pentru toate sumele plătite cu întârziere în ultimii 5 ani iar mare parte din cei care sunt conștienți de acest drept, nu solicită sumele cuvenite.
Potrivit aceluiași sondaj amintit mai sus, 65% dintre contribuabilii care au răspuns întrebărilor și care se află frecvent în poziție de rambursare a TVA, solicită rambursarea efectivă a acestor sume în vreme ce restul folosesc TVA pentru compensare cu TVA de plată în lunile următoare sau acumulează TVA pentru a solicita rambursarea unei sume mai mari.
De asemenea, statul român a continuat să ignore jurisprudența internațională, refuzând să plătească dobânzi atunci când a întârziat cu rambursările de TVA, ori cu restituirile unor alte sume. În 95% din cazurile în care statul a acționat în acest fel, contribuabilii fie au abandonat demersurile, fie au fost nevoiți să obțină hotărâri judecătorești definitive care să oblige autoritățile la plata dobânzilor, conform sondajului EY.
„Suntem în aceeași paradigmă de 10 – 15 ani și, cu toate că între timp jurisprudența instanțelor naționale s-a consolidat, recunoscând dreptul la dobânzi contribuabililor ce au fost lipsiți de sumele ce li se cuveneau, autoritățile fiscale refuză cu obstinație să soluționeze favorabil cererile contribuabililor. Este necesar să ieșim odată pentru totdeauna atât din tiparul gândirii de secol XX, de tipul „nu dau statul în judecată pentru că nici nu câștig și o să îmi fie mai rău decât îmi e deja” cât și să schimbăm comportamentul statului și autorităților acestuia. O asemenea schimbare nu cred că poate veni de la sine, ci doar în urma unui număr foarte mare de acțiuni promovate constant de contribuabili pentru apărarea drepturilor lor”, a declarat Alex Slujitoru, Avocat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall