Opinie Deloitte: Digitalizarea ANAF – ce obligatii au contribuabilii vizati de RO e-Transport?

Data publicarii: 03-08-2022 | Economie
Începând cu data de 1 iulie, a intrat în vigoare sistemul RO e-Transport, un sistem național care vizează monitorizarea transporturilor de mărfuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul țării noastre. Acest sistem a fost implementat de către autoritățile române în cadrul procesului de digitalizare a administrației fiscale, contribuabilii vizații find obligați să se conformeze chiar dacă procedura a fost finalizată cu întârziere. Pe de altă parte, termenul de aplicare a amenzilor a fost amânat până la data de 1 octombrie 2022.

Noua obligație menționată mai sus se adaugă celorlalte două măsuri majore adoptate de autorități în cadrul aceluiași proces de digitalizare, cu termene de conformare în luna iulie a acestui an, și anume SAF-T și RO e-Factura.

„Ca urmare a publicării procedurii de aplicare, societățile trebuie să analizeze în ce măsură transporturile programate să fie desfășurate intră sub sfera de aplicare a raportării. Ulterior, relația dintre contribuabilii obligați să raporteze și transportatori va trebui consolidată, având în vedere că declarantul va avea nevoie din start de toate datele, cum ar fi numărul de înmatriculare al vehiculului care realizează transportul și numai, pentru a le introduce în sistem. Mai mult, datele trebuie să rămână valabile pe toată durata transportului”, scriu Victoria Dobre, Senior Manager, și Raluca Ciocîia, Senior Consultant, Taxe Indirecte, Deloitte România.

Pentru o raportare corectă, primul pas constă în accesarea sistemului RO e-Transport în spațiul privat virtual și completarea datelor referitoare la partenerii comerciali și a mărfurilor transportate. În cel de-al doilea caz, cel al mărfurilor, se impune completarea corectă a caracteristicilor acestora, a cantităților transportate, a valorii mărfurilor, locurile de încărcare și descărcare dar și detalii cu privire la tipul de transport folosit.

Raportarea în sine presupune trimiterea fișierului de tip .xml care conține datele menționate mai sus. Acesta va fi ulterior validat de către autoritatea fiscală iar ulterior, în urma verificării, se va aplica semnătura electronică a Ministerului Finanțelor care atestă recepționarea declarației sau, în caz contrar, fișierul va fi considerat ca fiind netransmis în sistem iar contribuabilul va primi un alt fișier de tip .xml cu detalii despre erorile identificate de autorități.

„Decizia autorităților de a amâna aplicarea amenzilor pentru neconformare până la 1 octombrie 2022 oferă un răgaz binevenit pentru contribuabili, care au astfel un interval de trei luni în care își pot pune ordine în sistemele informatice interne, dar demersurile trebuie urgentate pentru a se asigura că la acea dată totul va funcționa corespunzător. În caz de neconformare, amenda este cuprinsă între 10.000 şi 50.000 lei, pentru persoane fizice, sau între 20.000 şi 100.000 lei, pentru persoane juridice (plus confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate)”, adaugă cei doi experți Deloitte.

„Scopul implementării sistemului RO e-Transport este unul benefic, pentru că asigură trasabilitatea bunurilor și, astfel, contribuie la reducerea evaziunii fiscale și implicit la creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, dar întârzierea definitivării procedurilor necesare de către autoritățile fiscale a pus o presiune ridicată pe contribuabilii vizați, mare parte dintre aceștia fiind, în același timp, împovărați cu implementarea raportărilor SAF-T și RO e-Factura”, conchid ei.
Ultimele stiri pe BankNews.ro: