Nouă din zece mașini vândute în 2035 vor fi electrice, iar piața de stații de încărcare va exploda, la 75,5 miliarde euro

Data publicarii: 30-09-2022 | Auto
Potrivit raportului Digital Auto 2021/2022 realizat de departamentul de strategie al PwC, piața de încărcare a vehiculelor electrice va exploda în anii următori, urmând să ajungă la 75,5 miliarde de euro în anul 2035, la nivel global, o creștere remarcabilă de la 4,5 miliarde de euro în 2021. Estimările indică de asemenea că nouă din zece mașini vândute în anul 2035 vor fi electrice (BEV).

”Potențialul de dezvoltare a pieței este determinat de creșterea cererii pentru mașini electrice în condițiile unei legislații favorabile care interzice motoarele cu combustie în unele orașe, a obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon și a programelor de susținere a acestor achiziții. Având în vedere estimările privind creșterea parcului de mașini electrice pe termen mediu și lung, masterplanul Uniunii Europene privind infrastructura de încărcare arată un necesar de 6,8 milioane stații publice de încărcare în 2030, față de peste 300.000 în prezent.

România deține, în prezent, puțin peste 1.500 de puncte publice de încărcare și 17.000 de mașini electrice înmatriculate. Așadar, deficitul de infrastructură semnificativ și popularitatea tot mai mare a serviciilor de mobilitate deschid o multitudine de oportunități de afaceri pentru companiile din domeniu”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider pentru industria Auto, PwC România.

Raportul e-Readiness amintit mai sus, a analizat dezvoltarea e-mobilității pe principalele șapte piețe din Europa. Au fost luate în calcul atât stimulentele guvernamentale și infrastructura cât și oferta și cererea. Astfel, Norvegia este cotată ca fiind cea mai pregătită țară din acest punct de vedere, din punct de vedere al infrastructurii, aceasta dispunând de peste 90.000 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice.

Pe cel de-al doilea loc în indicele e-Readiness s-a clasat Elveția, țară care dispune de asemenea de un nivel ridicat de cerere pentru achiziția de mașini electrice, nivel susținut de o infrastructură solidă dedicată acestora. Urmează Regatul Unit și Germania, ambele state oferind atât stimulente cât și o infrastructură pe măsură.

Pe de altă parte, din raportul amintit mai sus aflăm că nu întotdeauna cererea ține și pasul cu dezvoltarea infrastructurii. Europa, per total, rămâne deficitară la acest ultim capitol dar și la producția de materii prime precum bateriile, producție subdimensionată în raport cu cererea.

Astfel, China continuă să domine lanțul de aprovizionare cu baterii, aproximativ 80% din producția globală de celule și componente pentru baterii fiind localizată aici.