Opinie Deloitte: Impozitul minim pe profit la nivel global – ce poate aduce nou pentru Romania?
Data publicarii: 24-10-2022 | EconomieÎncepând cu anul 2024, va intra în vigoare o nouă directivă europeană menită să protejeze drepturile de impozitare ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene asupra societăților multinaționale.
Directiva amintită mai sus prevede un impozit pe profit minim la nivel global stabilit la 15%, aplicabil societăților multinaționale. Acest impozit se va aplica inițial companiilor care au cifre de afaceri mai mari de 750 de milioane de euro.
Acest impozit de 15% reprezintă practic pilonul II al reformei fiscale internaționale coordonată de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, organizație la care țara noastră a început deja procesul de aderare. Pentru ca directiva să intre în vigoare, e nevoie de votul tuturor statelor membre ale Uniunii. DIntre acestea, doar Ungaria s-a opus însă un nou vot este programat pentru în acest an.
Astfel, companiile multinaționale ar putea fi obligate să aplice o cotă de impozitare minimă de 15% în fiecare țară în care își desfășoară activități.
„Astfel, pentru a se evita o astfel de situație, ar trebui ca filiala din România să aibă o cotă efectivă de impozitare de cel puțin 15%. Chiar dacă în România cota de impozitare este de 16%, datorită unor deduceri suplimentare (precum deducerea pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, creditul fiscal din sponsorizare sau creditul fiscal pentru achiziționarea caselor de marcat), cota efectivă poate coborî chiar sub acest nivel minim de 15%”, scrie Material de opinie de Andreea Geacu, Senior Manager, Taxe Directe, Deloitte România.
Microîntreprinderile nu vor fi afectate de acest nou tip de impozit, companiile din această categorie având cifre de afaceri de până la un milion de euro. Mai mult, acest plafon va scădea de la 1 ianuarie 2023 la 500.00 de euro în România.
„Pentru a aplica acest impozit minim, România ar trebui să propună cât mai curând reglementări locale de aplicare a impozitului minim pe profit la nivel global (qualified domestic top-up tax), astfel încât companiile să aibă suficient timp la dispoziție să analizeze aplicabilitatea acestora. Între timp, contribuabilii ar trebui să analizeze cu atenție regulile prevăzute de proiectul de directivă europeană și recomandările emise de OCDE pe această temă, pentru a estima cât mai corect impactul lor asupra poziției fiscale din România”, adaugă specialista Deloitte.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare