Cushman & Wakefield Echinox: Cererea de spații logistice și industriale la cote maxime; România are nevoie de măsuri care să susțină diversificarea domeniilor care generează noi cereri

Data publicarii: 08-11-2022 | Imobiliare
Potrivit companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, piața românească de spații industriale și logistice se apropie de un nou record în acest an din punct de vedere al cererii, rata medie de neocupare fiind de doar 4,3% la finalul primelor nouă luni ale anului, cea mai scăzută rată de neocupare din ultimul deceniu.

Sunt însă diferențe între ratele de neocupare din diferite regiuni ale țării. Astfel, Timișoara se afă pe primul loc la acest capitol cu 11%, mai precis 64.000 de metri pătrați neocupați dintr-un total disponibil de 583.000 metri pătrați. Timișoara este pe de altă parte și cea de-a doua piață industrială și logistică ca mărime, după București.

Cei mai interesați clienți care au închiriat pe această piață au fost cei din retail și distribuție, sectoare care au continuat să se extindă și în 2022 atât online cât și offline. Acestea au compensat ritmul conservator de extindere din producție.

Bucureștiul este astfel principalul beneficiar al cererii de spații logistice și industriale, având și una dintre cele mai reduse rate de neocupare pe acest segment de piață. Ca principal hub logistic al țării, capitala cumulează jumătate din stocul de 6,1 milioane de metri pătrați, rata de neocupare fiind de doar 4,4%.

Stau bine din acest punct de vedere și orașe precum Pitești, cu o rată de ocupare de 100% sau Cluj și Ploiești, unde rata de neocupare nu depășește 1,5%. Se estimează extinderi însă în aceste orașe în anii care urmează, prognoză bazată pe interesul companiilor de a își extinde operațiunile pe aceste piețe.

”Nevoia de spații moderne industriale și logistice rămâne la cote ridicate, România continuând să își consolideze poziția de principal hub logistic în Europa de Sud-Est. Pe de altă parte, în contextul actual, considerăm că România ar trebui să creeze prin intermediul investițiilor în infrastructură, prin predictibilitate și stabilitate legislativă condițiile necesare pentru diversificarea domeniilor care ar putea genera cerere suplimentară de noi spații industriale și logistice. În acest sens, ne gândim la industriile componentelor electrice și electronice, IT, energie, industria auto și a materialelor de construcții. Acest lucru trebuie realizat pentru a diminua dependența pieței de sectorul de retail, sector ce va absorbi din plin eventualele șocuri determinate de scăderea consumului pe fondul creșterii prețurilor”, spune Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

În primele nouă luni ale acestui an, au fost tranzacționați peste 900.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice, cu 62% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Din acestea, Bucureștiul a atras circa 60% iar Ploieștiul 15%. 2022 ar putea consemna un record însă și în ceea ce privește investițiile și dezvoltarea de noi proiecte. Peste 570.000 de metri pătrați sunt în prezent în construcție la nivelul întregii țări.