EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere

Data publicarii: 10-01-2023 | Economie
În ultimii ani am asistat la un reviriment al industriei aeronautice din România, consemnând în același timp o serie de noi investiții în unități de producție sau reparare de aeronave și componente pentru industria civilă și militară. Odată cu expansiunea acestei industrii, au crescut în mod normal și de așteptat, și importurile de materii prime și piese de schimb. O parte din produsele finite au rămas în piața europeană însă multe au fost exportate în afara acesteia.

Importurile de materii prime și piese de schimb au generat și costuri cu taxele vamale pe care companiile din industrie au fost nevoite să le suporte. Spre exemplu, la importurile de materii prime precum aliajele din titan sau aluminiu, sunt aplicabile taxe vamale cuprinse între 3% și 10% din valoarea declarată în vamă. Pot fi aceste costuri evitate astfel încât companiile din domeniul aeronauticii să își crească competitivitatea?

Ei bine, da. Iar, în cazul materiilor prime non-UE utilizate pentru prelucrarea sau repararea aeronavelor sau a unor părți ale acestora, legislația vamală pune la dispoziția producătorilor și importatorilor regimul de perfecționare activă.

„Aplicarea unui astfel de regim vamal necesită obținerea în prealabil a unei autorizații de la autoritatea vamală (autorizație care se obține în 3-4 luni maxim). Partea cea mai complexă cu care companiile s-au confruntat atunci când au dorit să aplice un astfel de regim a fost cea a formalităților de încheiere a regimului. Mai precis, să arate autorității vamale faptul că materiile prime importate (aflate sub supraveghere vamală) au fost efectiv prelucrate și incluse în produsele finite rezultate, proces destul de complex care necesită reconcilieri, depunerea de deconturi de încheiere și alte formalități mari consumatoare de timp”, scriu Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România și Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România.

Poate fi însă această procedură de încheiere simplificată?

Prin legislația vamală, Comisia Europeană a introdus o procedură de încheiere simplificată care să faciliteze procesul de încheiere a regimului de perfecționare activă pentru industria aviației.

„Spre deosebire de procedura clasică de încheiere, regimul de perfecționare activă se consideră încheiat atunci când mărfurile plasate sub acest regim sunt folosite pentru prima oară la fabricarea aeronavelor și a părților de aeronave pe teritoriul Uniunii Europene. Procedura este direct aplicabilă și în România”, adaugă cei doi experți EY.

„În concluzie, spre deosebire de procedura clasică de import (unde taxele vamale odată plătite nu pot fi recuperate) regimul de perfecționare activă permite marilor jucători din industria producătoare de aeronave să realizeze economii atât financiare, cât și de timp. Neplata de taxe vamale va avea un efect pozitiv imediat asupra fluxului de numerar și a timpilor de vămuire (atât timp cât nu se mai așteaptă după procesarea sumelor de plată în contul biroului vamal). În plus, aplicarea procedurii simplificate de încheiere va reduce semnificativ procesul de încheiere atât la nivelul companiilor, cât și la nivelul birourilor vamale care supraveghează regimul”, conchid cei doi.