Cushman & Wakefield Echinox: Tranzacții de închiriere totalizând peste o jumătate de milion de metri pătrați pe piața industrială și de logistică în primele șase luni; peste o treime reprezintă preînchirieri în proiecte cu livrare în 2024
Data publicarii: 23-08-2023 | ImobiliarePotrivit ultimelor date publicate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, companiile au închiriat în primele șase luni ale acestui an peste 500.000 de metri pătrați de spații logistice și industriale. Peste o treime din aceste spații reprezintă contracte de preînchiriere, în special proiecte care urmează a fi livrate în anul 2024. De asemenea, observăm o încetinire a ritmului de dezvoltare pe fondul unei prudențe crescute din partea dezvoltatorilor, lucru care în contextul economic actual, ar putea pune presiune pe nivelul chiriei din următoarele luni.
Cel de-al doilea trimestru al acestui an, mai precis perioada cuprinsă între lunile martie și iunie, a fost și cel mai important pe piața tranzacțiilor din categoria amintită mai sus, cu peste 215.000 de metri pătrați de spații închiriate. Volumul tranzacțiilor din prima jumătate a acestui an l-a depășit astfel pe cel din perioada corespondentă a anului trecut. Mia mult, mare parte din tranzacțiile semnate în această perioadă au vizat proiecte din afara capitalei, din orașe precum Brașov, Timișoara, Oradea sau Arad.
”Activitatea de închiriere pe piața de logistică și industrială rămâne efervescentă și în acest an, astfel că am putea asista până la finalul lui 2023 la un volum tranzacționat care să atingă un milion de metri pătrați. România reprezintă un hub dinamic și atractiv pentru multe companii, existente sau care doresc să se extindă în regiune pentru eficientizarea operațiunilor logistice. În acest context, suntem optimiști cu privire la evoluția pieței atât din perspectiva cererii, cât și a dezvoltării de noi proiecte logistice și industriale” a declarat Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.
Cea mai mare tranzacție din primele șase luni ale anului 2023 este reprezentată de contractul de închiriere a 47.000 de metri pătrați. A fost realizată de Intercars în cadrul proiectului VGP Park Brașov. A fost urmată de o tranzacție de 25.000 de metri pătrați reprezentând extinderea spațiului ocupat de Maersk IB Cargo în CTPArk București West, pe locul al treilea clasându-se o tranzacție de 12.600 de metri pătrați, închiriați de către EKR Elektrokontakt în cadrul proiectului Mures City Logistics.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Focus pe Ferentari
- Analiza EY: Evoluția pieței de fuziuni și achiziții din România în primele nouă luni din 2023
- EY România: Aplicarea beneficiilor fiscale ar contribui major la optimizarea fluxurilor financiare și la consolidarea fiscală a afacerilor din România
- Black Friday crește cu 20% numărul de joburi disponibile în piață
- Studiu Black Friday: Românii sunt pregătiți să profite de oferte, dar trebuie să fie atenți și la tentativele de fraudă
- EY Law România: Prima înregistrare din oficiu a unui sediu permanent din industria farmaceutică anulată definitiv de instanța de judecată
- Sondaj eJobs: 7 din 10 români trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Problemele financiare și cele legate de job îi apasă cel mai mult
- EY România - Sistemul garanție-returnare a apărut din necesitatea identificării unor soluții de optimizare a gestionării ambalajelor primare nereutilizabile
- EY a asistat MidEuropa în vânzarea lanțului de supermarketuri Profi către Ahold Delhaize
- Studiu EY: Piața globală a ofertelor publice inițiale: apetitul investitorilor se mută de la creștere la valoare, pe fondul unei lichidități mai restrânse
- 21.000 de joburi noi au fost scoase în piață de start-up-uri și companiile mici, cu cel mult 50 de angajați, în această toamnă
- Opinie Deloitte: Directiva europeana privind impozitul minim pe profit - o schimbare majora in fiscalitatea internationala si impactul sau in Romania
- Opinie Deloitte: Facturarea electronica generalizata, la un pas de implementare. Cand dispare factura pe hartie?
- Studiu EY: Scade încrederea liderilor din domeniul securității cibernetice în sistemele de apărare ale organizației, iar costurile cresc
- Impactul IRCC după creşterea de 0,02% în ratele creditelor