Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
Data publicarii: 11-02-2026 | Finante-BanciPunct de vedere Akcenta
Datele publicate de INS pentru 2025 indică o ajustare lentă a dezechilibrelor comerciale, într-un context marcat de presiuni valutare și prudență în mediul de afaceri. Exporturile FOB au însumat 96,6 miliarde euro, în creștere cu 4,2% față de 2024, în timp ce importurile CIF au avansat cu 2,6%, până la 129,4 miliarde euro. Deficitul comercial s-a redus ușor, la 32,7 miliiarde euro, cu 2% sub nivelul anului anterior, evoluție explicată mai degrabă prin temperarea importurilor decât printr-un salt de competitivitate externă.
Finalul de an a accentuat această tendință. În decembrie 2025, exporturile au crescut cu 9,4% în ritm anual, în timp ce importurile au scăzut cu 0,4%, semnalând ajustări de stocuri, decizii comerciale amânate și o abordare mai defensivă din partea companiilor. Diferența de ritm dintre exporturi și importuri a contribuit la diminuarea deficitului lunar, însă nivelul absolut al dezechilibrului rămâne ridicat și continuă să exercite presiune asupra necesarului de valută din economie.
Structura schimburilor comerciale confirmă vulnerabilități persistente. România rămâne puternic integrată în circuitul economic al Uniunii Europene, cu peste 71% din exporturi și 72% din importuri realizate în relația cu statele membre. Exporturile sunt dominate de mașini și echipamente de transport (46,6%), reflectând integrarea în lanțurile regionale de producție, în timp ce importurile indică o dependență structurală de bunuri intermediare, energie și produse chimice, ceea ce amplifică sensibilitatea la cursul de schimb și la costurile externe.
Depășirea pragului de 5,00 lei pentru un euro în 2025 a avut o semnificație economică și psihologică majoră. Deși un leu mai slab ar fi putut susține exporturile, efectul pozitiv a fost limitat de dependența industriei locale de inputuri importate, ale căror costuri au crescut. În paralel, aprecierea dolarului față de euro a amplificat costurile pentru importurile denominate în USD, în special în zona energiei și a materiilor prime, menținând presiunea asupra balanței comerciale.
Pentru 2026, perspectiva rămâne una de stabilitate relativă a cursului EUR/RON, dar cu un risc asimetric spre depreciere. În acest context, riscul valutar devine un factor operațional central pentru companii, iar gestionarea activă a expunerii la curs nu mai este o opțiune tactică, ci o componentă esențială a strategiei financiare, într-o economie care continuă să funcționeze cu un deficit comercial structural ridicat.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025