BankNews.ro - The Business Republic

Raiffeisen BpL va depune normele de creditare la BNR pana la sfarsitul lunii iunie
Finante-Banci | Data Publicarii: 14-05-2007

Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL) vrea sa depuna la Banca Nationala a Romaniei (BNR) spre validare noile norme de creditare pana la sfarsitul lunii iunie, dupa ce vor fi in prealabil aprobate de responsabilii bancii, a spus sambata vicepresedinte RBL, Luminita Manolache.

Normele nu sunt inca gata, deoarece este nevoie de un sistem de stabilire a bonitatii clientilor mai bine pus la punct, a aratat Manolache. "Pregatim noile conditii de creditare si speram sa fie aprobate intern si transmise la BNR pana la sfarsitul lunii iunie", a declarat vicepresedinte bancii.

Dupa avizarea noilor norme, este probabil ca gradul de indatorare acceptat de Raiffeisen Banca pentru Locuinte se va schimba, spun reprezentantii bancii. Prin specificul bancii, sistemul de economisire creeaza o relatie de durata cu clientul, iar Raiffeisen Banca pentru Locuinte vrea sa profite de faptul ca persoanele care sunt clientii sai au deja un istoric cu institutia de credit, spre deosebire de bancile obisnuite, care nu au istoric cu toti clientii, a mai spus Manolache.

In plus, banca intentioneaza ca, pentru clientii cu venituri mai mari sau grad de risc mai scazut, sa faciliteze obinerea unui credit pentru care suma economisita este mai mica de 50% din valoarea contractului.  De asemenea, presedintele bancii, Ionut Costea, a mentionat ca banca poarta tratative cu banca centrala pentru eliminarea obligativitatii constituirii ipotecii pe casa pentru imprumuturile cu valoare redusa. "Pentru creditele foarte mici, ar putea fi suficienta o asigurare de viata, fara sa mai fie nevoie de ipoteca", a spus Costea.
 
Raiffeisen Banca pentru Locuinte il propune ca vicepresedinte pe Heribert Kailbach
 
Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL) il va propune in functia de vicepresedinte al bancii responsabil de distributie si marketing pe Heribert Kailbach, a declarat sambata presedintele bancii, Ionut Costea. "Heribert Kailbach va fi propus de catre Raiffeisen Banca pentru Locuinte pentru functia de vicepresedinte responsabil de distributie si marketing", a spus Costea.

Banca il propusese initial pentru aceasta functie pe Kevin von Gamm, care insa a hotarat sa se intoarca in Germania din motive familiale, au mentionat reprezentantii bancii.

Raiffeisen Banca pentru Locuinte avea la finalul anului trecut active de 247,3 milioane lei (73,13 milioane euro), care o situau pe pozitia a 33-a in sistemul bancar romanesc, cu o cota de piata de 0,14%, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei. Planurile bancii prevad dublarea activelor in acest an, pana la aproximativ 135 milioane euro.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/10675