BankNews.ro - The Business Republic

Sefii corporatiilor americane castiga intr-o zi cat un angajat mediu intr-un an
HR/Cariere | Data Publicarii: 30-08-2007

Directorii celor mai mari companii americane au castigat, in cursul anului trecut, intr-o zi mai multi bani decat un angajat mediu in intregul an, reiese dintr-un studiu privind salariile acordate sefilor de companii, publicat de Institutul de studii politice cu sediul la Washington, si de organizatia "Uniti pentru o economie corecta", cu sediul la Boston si citat de Reuters. Datele prezentate arata ca sefii principalelor companii americane au beneficiat, in medie,  de salarii de 11 milioane dolari pe an, noteaza Gandul. In acelasi timp, angajatii cu salariu minim au primit prima majorare salariala din ultimii zece ani.

Insa noul plafon salarial, de 5,85 dolari pe ora, dupa ce a fost ajustat pentru inflatie, este cu 7% sub salariul minim platit in urma cu zece ani.  "In aceeasi perioada, salariile platite sefilor de companii au crescut cu 45%", se arata in studiul.

Primii 386 sefi de companii incluse in aceasta analiza au beneficiat de bonusuri, printre care se regasesc si plata cheltuielilor de transport si pentru locuinte, in valoare de 438.342 dolari in medie in 2006, se mai arata in studiul citat.

Astfel, unui angajat ce este platit cu salariul minim i-ar trebui 36 de ani pentru a castiga echivalentul a ceea ce castiga un sef de companie anual doar din bonusuri. Cei mai bine platiti 20 de sefi ale unor companii private au primit in 2006 un salariu mediu de 36,4 milioane dolari.

Sefii companiilor din SUA primesc sume mult mai mari decat omologii lor europeni, afirma acest studiu. In 2006, primii cei mai bine platiti 20 de sefi de companii din Europa au primit, in medie, salarii de 12,5 milioane dolari, o treime din suma primita de cei din America.

Integral in Gandul

http://www.banknews.ro/stire/12327