BankNews.ro - The Business Republic

Statia de metrou Obor va fi inchisa in perioada 22 martie-25 mai, pentru modernizarea pasajului
Diverse | Data Publicarii: 14-03-2008

Statia de metrou Obor va fi inchisa in perioada 22 martie - 25 mai, la solicitarea Primariei Municipiului Bucuresti, pentru continuarea lucrarilor de imbunatatire a conditiilor de circulatie la pasajul Obor, se arata intr-un comunicat remis de Ministerul Transporturilor.

"Conform protocolului incheiat intre Primaria Municipiului Bucuresti, Metrorex, consultant, proiectant si constructor, in compensatie, Primariei Municipiului Bucuresti va asigura prin RATB suplimentarea in zona a transportului de suprafata pe perioada de executie a lucrarilor", se arata in comunicatul Ministerului Transporturilor.

In aceste conditii, liniile RATB 21, 66 si 634, care tranziteaza zona si asigura relatii directe sau prin transborare cu majoritatea zonelor de interes ale capitalei, vor functiona cu parc suplimentat in perioada cat statia de metrou va fi inchisa.

Potrivit reprezentantilor ministerului transporturilor, incepand cu data de 15 martie, va fi redeschisa a doua intrare la statia Semanatoarea, ca urmare a solicitarilor venite din partea cetatenilor care locuiesc sau isi desfasoara activitatea in zona respectiva.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/16296_statia_de_metrou_obor_va_fi_inchisa_in_perioada_22_martie-25_mai,_pentru_modernizarea_pasajului.html