BankNews.ro - The Business Republic

Bugetarii renunta la sase sporuri, dar vor salariu de merit si plata orelor suplimentare
Economie | Data Publicarii: 03-03-2009

Sindicatele care apara interesele personalului bugetar sunt dispuse sa renunte la sporul de limbi straine acordat angajatilor MAE, la "sporul de incordare psihica deosebita" si la alte patru sporuri si indemnizatii, insa nu vor sa accepte eliminarea salariilor de merit si plata orelor suplimentare.

"Singurele prevederi ale proiectului de Ordonanta de Urgenta pe care suntem dispusi sa discutam si sa le acceptam in varianta propusa de ministrul muncii sunt sporul de 75% acordat functionarilor publici care lucreaza cu fondurile structurale, sporul de limbi straine de 10%acordat membrilor Corpului diplomatic si consular al Romaniei care lucrau in centrala Ministerului Afacerilor Externe, indemizatia de 20% acordata membrilor comisiilor de concurs si indemnizatia de 20% acordata membrilor AGA", a precizat unul din liderii sindicatelor din administratia publica ce vor negocia marti cu reprezentantii Ministerului Muncii.

Si reprezentantii politistilor sunt dispusi sa renunte la sporul de antena si la sporul "de incordare psihica deosebita", dar nu vor sa auda de neplata orelor suplimentare si de eliminarea salariului de merit.

"Nu avem nimic impotriva daca se elimina sporul de incordare psihica deosebita, de care beneficiaza acum un numar restrans de directori, insa nu putem renunta la plata orelor suplimentare, intrucat avem un deficit de personal de 10.000 de locuri", a declarat presedintele sindicatului politistilor si vamesilor, Vasile Lincu.

Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea, a precizat ca ar putea renunta la anumite stimulente financiare.

"Am fi dispusi sa renuntam la banii care se acorda colegilor nostri care participa la examenele de concurs", a explicat Cornea.

Sindicalistii au convenit marti cu ministrul muncii, Marian Sarbu, sa amane data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta pana pe 15 martie si sa constituie o comisie de lucru ce va stabili forma finala a ordonantei care prevede reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar.

"S-a convenit constituirea unei comisii de lucru pentru realizarea unui nou proiect de ordonanta pana pe data de 15 martie, urmand sa stabilim la nivelul fiecarei organizatii sindicale propunerile de modificare a proiectului de lege", a precizat la sfarsitul discutiilor presedintele executiv al CNS Cartel ALFA, Romel Neagu.

La randul sau, presedintele SedLex, Vasile Marica a anuntat ca ministrul muncii s-a angajat in fata sindicalistilor ca "toate orele suplimentare vor fi platite in conformitate cu Codul Muncii".

Ministerul Muncii vrea sa reduca cheltuielile salariale cu 1.62 miliarde lei

Reprezentantii guvernului nu renunta, insa, la reducerile salariale prevazute in vechiul proiect de lege si vor sa taie din cheltuielile cu sporurile si primele salariale, astfel incat sa reduca cheltuielile salariale in sistemul bugetar cu 1,62 miliarde lei.

"Avem o tinta propusa si urmeaza sa vedem ce solutii gasim. Ministerul Muncii doreste in continuare sa reduca cheltuielile salariale cu 1,62 miliarde lei", a afirmat secretarul de stat responsabil cu dialogul social din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.

Acesta a adaugat ca pana miercuri urmeaza sa se faca nominalizarile din partea sindicatelor privind persoanele care vor face parte comisia de elaborare a noului proiect de lege privind sporurile din sistemul bugetar.

In proiectul initial de Ordonanta de Urgenta, Guvernul isi propunea sa reduca cheltuielile bugetare cu 1,62 miliarde lei in acest an, prin neacordarea salariului de merit si a premiilor pentru toate categoriile de personal, neplata orelor suplimentare si eliminarea a 18 sporuri si indemnizatii.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/26090_bugetarii_renunta_la_sase_sporuri,_dar_vor_salariu_de_merit_si_plata_orelor_suplimentare.html