BankNews.ro - The Business Republic

Romania ar putea cere 19 miliarde de euro. Vasilescu: Cifra pare scoasa din burta
Economie | Data Publicarii: 11-03-2009

Bucurestiul cere de la Comisia Europeana (CE) si de la Fondul Monetar International circa 19 miliarde de euro pentru a iesi din criza. Grosul, vreo 12 miliarde de euro, ar urma sa fie luati de la Fond, iar restul de la Comisia Europeana, au declarat pentru Gandul surse din coalitia de guvernare.

Cifra este de trei ori mai mare decat cea anuntata de presedintele Traian Basescu in luna ianuarie, de 6-7 miliarde de euro, insa asemanatoare cu cea estimata de presedintele Senatului, Mircea Geoana.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat insa, in exclusivitate pentru Gandul, ca cifra vehiculata nu este corecta. "Inclin sa cred ca este o cifra scoasa din burta. Maine (miercuri, n.r.) incep discutiile. A doua runda de negocieri cu FMI-ul (dupa cea de la Washington de saptamana trecuta, n.r.). Daca toate lucrurile ar fi stabilite atunci Guvernul si BNR ar semna scrisoare de intentie si s-ar bate palma", ne-a spus el. Vasilescu a adaugat ca este posibil ca nici dupa aceasta a doua runda de negociere (vizita FMI la Bucuresti care incepe pe 11 martie si se termina pe 25 martie) sa nu poata fi anuntata o cifra oficiala. Consilierul BNR a precizat ca in momentul de fata, miza negocierilor este un pachet de credite de la CE si FMI, dar, posibil, si din alte surse.

Cum ajung banii de la CE si FMI in economie

Una dintre marile intrebari care se pune acum, din moment ce este clar ca Romania va imprumuta bani de la institutii financiare internationale, este felul in care acesti bani vor ajunge in economie. Prima diferentiere clara este ca, in timp ce banii de la UE ajung in trezoreria ministerului Finantelor Publice, banii de la FMI vor ajunge in rezerva valutara a BNR, dupa cum explica Vasilescu.

Asta inseamna ca ministerele vor trebui sa conceapa programe de finantare a mediului privat, prin care acesti bani sa poata ajunge de la Finante la companiile din Romania aflate in pericol din cauza crizei. De cealalta parte, o rezerva valutara mai mare va ajuta banca centrala sa intervina, cand si daca va fi nevoie, pentru a limita presiunea pe curs, respectiv pentru a putea evita o prabusire a leului. Practic, banii de la FMI vor putea fi folositi ca un eventual scut de protectie impotriva unei deprecieri foarte mari a leului sau pentru a asigura necesarul de valuta de pe piata monetara astfel incat companiile sa aiba de unde lua bani pentru a-si plati datoriile.

Integral in Gandul

http://www.banknews.ro/stire/26369_romania_ar_putea_cere_19_miliarde_de_euro_vasilescu_cifra_pare_scoasa_din_burta.html