BankNews.ro - The Business Republic

Legea asigurarilor private de sanatate va fi finalizata pana in iulie-august
Economie | Data Publicarii: 11-03-2009

Legea asigurarilor private de sanatate va fi finalizata pana in iulie-august si va defini mai bine pachetul general de servicii, astfel incat sa se stie ce anume va plati Casa Nationala de Sanatate si care vor fi serviciile complementare, a declarat, miercuri, Aurel Nechita.

"Pachetul general de servicii reprezinta elementul de baza. Suntem sustinatorii coplatii, in conditiile in care suntem singura tara din Europa care are un sistem de sanatate gratuit", a spus Aurel Nechita, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

El a mentionat ca ministerul sustine coplata serviciilor de laborator precum si cele din spital, mentionand ca pentru persoanele cu venituri mici se va acorda un voucher.

Nechita a mai spus ca ministerul cauta un model de asigurari care sa ocupe cea mai mare parte a serviciilor, in completarea pachetului general.

"Trebuie sa ne lamurim care este pachetul general, ce poate face Casa Nationala de Sanatate, apoi vedem ceea ce se poate oferi suplimentar", a mai spus el.

Ministrul Sanatii, Ion Bazac, spunea la inceputul lunii februarie, ca, in cel mai rau caz, incasarile la bugetul asigurarilor medicale vor scadea in aceast an cu 15%, fata de 2008. Pentru a contracara efectele acestei scaderi, ministrul a anuntat ca, incepand cu 1 iulie, ministerul va implementa o serie de masuri care vor contracara efectele acestei scaderi.  Printre acestea se numara identificarea pachetului general de servicii, aprobarea coplatii si a asigurarii asigurarilor complementare, care vor aduce fonduri suplimentare.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/26378_legea_asigurarilor_private_de_sanatate_va_fi_finalizata_pana_in_iulie-august.html