BankNews.ro - The Business Republic

ANAT: Limitarea comisionului agentiilor de turism in cazul tichetelor de vacanta la 10% este abuziva
Turism | Data Publicarii: 19-03-2009

Limitarea comisionului agentiilor de turism in cazul tichetelor de vacanta la 10% este abuziva, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Dragos Anastasiu.

"Limitarea comisionului tour-operatorilor pana la 10% in cazul tichetelor de vacanta este practic o interventie in economia libera din Romania. In momentul de fata, speram ca in forma finala a Legii tichetelor de vacanta va fi ridicat plafonul comisionului", a precizat reprezentantul ANAT.

Acesta a adaugat ca marja de profit cu care lucreaza tour-operatorii este foarte mica. "Rata profitabilitatii unei agentii de turism mica este de 0,2% din totalul rulajului de bani", a spus Dragos Anastasiu.

In acest sens, acesta a facut un apel si la emitentii de tichete de vacanta, pentru ca acestia sa tina cont de specificul mediului economic in care activeaza tour-operatorii si sa nu practice un comision care sa ii dezavantajeze.

Comisionul agentiilor de turism care adera la programul tichetelor de vacanta nu va putea fi mai mare de 10%, conform normelor de aplicare a legii tichetelor de vacanta, dupa cum a declarat la inceputul lunii martie pentru NewsIn presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), Daniel Vasilescu.

Potrivit acestuia, in momentul de fata, comisioanele tour-operatorilor romani sunt cuprinse intre 15 si 25%.

Tichetele de vacanta sunt emise de catre unitati specializate, autorizate de Ministerul Finantelor Publice, si se pot folosi doar pentru achizitionarea de pachete de servicii turistice in unitatile avizate de Ministerul Turismului.

Tichetele de vacanta au termen de valabilitate un an de la data emiterii, iar valorile nominale permise sunt de 10, 20, 30, 40 si 50 de lei. Contravaloarea tichetelor de vacanta nu se ia in calcul la stabilirea venitului salarial.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/26643_anat_limitarea_comisionului_agentiilor_de_turism_in_cazul_tichetelor_de_vacanta_la_10p_este_abuziva.html