Pretul petrolului a crescut joi cu 2%, la peste 49 dolari/baril, dupa ce decizia surprinzatoare a bancii centrale americane Federal Reserve, de a cumpara masiv obligatiuni guvernamentale, a dat sperante ca economia Statelor Unite si-ar putea incepe in curand revenirea, relateaza Reuters.
Federal Rezerve a uimit miercuri pietele, cand a anuntat ca va injecta alte 1.000 miliarde dolari in economia americana, prin cumpararea de titluri de stat pe termen lung, masura la care nu a mai recurs din anii '60, si prin extinderea achizitiilor de obligatiuni ipotecare.
Pretul petrolului 'light sweet' cu livrare in aprilie a crescut joi cu 96 centi, la 49,10 dolari/baril, dupa ce a atins un nivel maxim de 49,83 dolari/baril, recuperand o parte din pierderile inregistrate in sedinta anterioara.
"Pretul petrolului a fost sustinut de o combinatie intre deprecierea dolarului si masurile luate de Federal Reserve", a declarat David Moore, strateg in cadrul Commonwealth Bank .
"Insa cred ca scumpirea se datorteaza in mare parte sperantelor ca stimulii guvernamentali din Statele Unite vor reusi sa inverseze tendinta economiei sau macar sa o stabilizeze", a adaugat acesta.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/26674_pretul_petrolului_a_depasit_49_dolaribaril,_pe_o_piata_optimista_dupa_decizia_fed.html