BankNews.ro - The Business Republic

Seychelles: Cum a ajuns paradisul in pragul falimentului
Turism | Data Publicarii: 26-03-2009

Seychelles, arhipelagul idilic din Oceanul Indian, aflat in apropierea coastei africane, si-a creat faima de paradis terestru, magnet pentru celebritati, familii regale si miliardari. In aceste zile insa, notorietatea sa a mai capatat o nuanta: insula este aproape de faliment.

Datoriile minusculei tari, cu doar 87.000 locuitori, par insignifiante in comparatie cu ale altor state, dar este edificator pentru modul in care criza economica a lovit, fara discriminare, toate regiunile din lume. Datoriile publice si private ale Seychelles totalizeaza 800 milioane dolari, suma echivalenta cu valoarea intregii sale economii, ceea ce face din renumita insula, a carei independenta a fost castigata in 1976, tara cu cea mai grava situatie financiara.

Anul trecut, veniturile din pescuit si turism, principalele activitati economice, au inceput sa scada. In plus, Seychelles a pierdut 230 milioane dolari odata cu falimentul Lehman Brothers, iar moneda nationala, rupia, s-a depreciat cu mai mult de 50%.

Dupa ce a incheiat in noiembrie 2008 un acord cu Fondul Monetar International, Seychelles negociaza acum cu Marea Britanie, Franta, SUA si alte tari vestice amanarea datoriei de 250 milione dolari ajunsa la scadenta.

"Am imprumutat mai mult decat ne permiteam. Acesta a fost un act de-a dreptul iresponsabil", spune Ralph Volcere, editor al ziarului local Le Nouveau Seychelles Weekly.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/26933_seychelles_cum_a_ajuns_paradisul_in_pragul_falimentului.html