BankNews.ro - The Business Republic

Cota unica, TVA, contributiile si impozitul pe venit nu vor fi modificate in 2009 si 2010
Finante-Banci | Data Publicarii: 26-03-2009

Cota unica, TVA, nivelul contributiilor si impozitul pe venit nu sunt avute in vedere pentru a fi modificate in 2009 si nici in 2010, ci se doreste largirea bazei de impozitare si diminuarea taxelor, a declarat, joi, ministrul de Finante.

"Vor mai exista modificari, dar nu avem in vedere modificarea principalelor taxe si impozite. Discutam doar de impozitul forfetar si, in ce priveste rectificarea bugetara, vom face ajustari de cheltuieli doar cu autoturismele, mobilierul si deplasarile si in nici un caz nu vom reduce cheltuielile pentru investitii", a declarat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea.

Ministrul Finantelor a mai spus ca doreste sa diminueze povara administrativa si in acest sens are in vedere eliminarea a 71 de taxe din domeniul parafiscal, insitutiile vizate fiind Ministerul Mediului, al Economiei, Agriculturii, Sanatatii, precum si alte institutii publice.

"Prefer sa renunt la un venit mai mic si sa reduc din aceasta povara administrativa. Ne gandim chiar la posibilitatea ca plata taxelor sa poata fi facuta printr-un sistem electronic", a mai spus Pogea.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/26958_cota_unica,_tva,_contributiile_si_impozitul_pe_venit_nu_vor_fi_modificate_in_2009_si_2010.html