BankNews.ro - The Business Republic

OMC constata o crestere a protectionismului in lume de la inceputul acestui an
International | Data Publicarii: 26-03-2009

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) a constatat ca anumite planuri de relansare economica favorizeaza produsele si serviciile interne in detrimentul importurilor, favorizand astfel protectionismul, arata un raport OMC legat de politicile comerciale din statele membre, relateaza AFP.

In cel de-al doilea raport legat de politicile comerciale din statele membre, OMC a constatat o trecere brusca spre masuri protectionste, incepand din ianuarie, in cele 153 de state ale organizatiei. OMC a mentionat o serie de bariere pentru comertul liber, printre care cresterea tarifelor vamale, noi masuri non-tarifare si recurgerea la masuri defensive.

Organizatia, ce supravegheaza comertul mondial, si-a exprimat in principal ingrijorarea legata de impactul planurilor de relansare economica pregatite de unele dintre marile puteri economice.

"Planurile de relansare financiara si fiscala au fost intocmite pentru combaterea crizei si sustin revenirea cresterii comertului mondial, insa unele dintre acestea contin elemente, precum ajutoare de stat si subventii, ce favorizeaza produsele si serviciile nationale in detrimentul importurilor", se arata in raportul OMC.

La capitolul ajutoare de stat, OMC da ca exemplu ajutoarele acordate in sectorul otelului si in sectorul auto. O aluzie directa la Statele Unite si la unele tari din Uniunea Europeana, precum Franta, care au fost criticate de concurentii lor pentru programele in valoare de miliarde euro ce favorizeaza produsele nationale.

In primul raport legat de politicile comerciale, prezentat la sfarsitul lunii ianuarie, OMC mentiona ca statele membre respecta regulile comerciale internationale. De aceasta data, OMC a recunoscut ca exista presiuni din ce in ce mai mari asupra guvernelor pentru a proteja pietele si locurile de munca, in contextul in care conditiile economice s-au deteriorat.

Potrivit ultimelor previziuni ale organizatiei, volumul comertului mondial urmeaza sa scada cu 9% in acest an, cea mai mare comprimare de la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Multe masuri ce limiteaza schimburile "au fost luate recent sau sunt in curs de implementare, ceea ce face ca efectele lor sa nu fie clare", observa OMC.

Raportul se bazeaza pe informatii din presa sau pe date furnizate de statele membre si nu atrage sanctiuni, pentru ca nu exista plangeri oficiale.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/26969_omc_constata_o_crestere_a_protectionismului_in_lume_de_la_inceputul_acestui_an.html