BankNews.ro - The Business Republic

China nu e ingrijorata de deflatie pentru ca mai are de unde sa reduca dobanda cheie
International | Data Publicarii: 30-03-2009

China mai are de unde sa reduca rata dobanzii de politica monetara daca va avea nevoie, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu ar trebui sa se teama de deflatie, a spus, sambata, seful departamentului de cercetare al bancii centrale chineze, potrivit Reuters.

Zhang Jianhua, seful departamentului de cercetare al bancii centrale chineze, a spus ca politica monetara are conditii destul de relaxate, care sprijina lupta impotriva deflatiei.

Indicele preturilor de consum a avut o scadere anuala de 1,6% in februarie, aceasta fiind prima scadere a preturilor din 2002, iar unii analisti considera ca acesta ar putea fi inceputul unei perioade extinse de deflatie.

Zhang contrazice aceasta idee, sustinand ca inflatia s-ar putea apropia de zero la nivelul intregului an, chiar daca ar putea exista luni in care preturile de consum sa inregistreze scaderi fata de nivelurile din anul precedent.

"Banca centrala inca are la dispozitie suficiente instrumente. Mai e loc de coborare a dobanzilor cheie", a spus Zhang, potrivit unui transcript al declaratiilor sale publicat pe pagina de internet a Phoenix TV, citat de Reuters.

Banca centrala a Chinei a taiat dobanzile cheie de cinci ori in ultima parte a anului trecut pentru a contracara efectele crizei financiare internationale, dar va trebui sa mai ia si in acest an masuri similare.

Zhang a adaugat ca, in martie, creditarea continua sa fie destul de solida, ceea ce da sperante ca o crestere a creditarii va putea fi sustinuta dupa cele doua luni de creditare exploziva de la inceputul anului.

Nu a specificat o cifra exacta pentru cresterea creditarii in primele 20 de zile din martie, dar a spus ca sugereaza ca valoarea la nivelul intregii luni "nu va fi prea scazuta".

Bancile au acordat in ianuarie credite record in moneda locala, de 1.620 miliarde yuani (237 miliarde dolari), pentru ca in februarie suma sa creasca la 1.070 miliarde yuani, iar economistii considera ca acestea sunt unele dintre cele mai incurajatoare semne pentru economia Chinei.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/27020_china_nu_e_ingrijorata_de_deflatie_pentru_ca_mai_are_de_unde_sa_reduca_dobanda_cheie.html