BankNews.ro - The Business Republic

ANAF nu va mai trimite prin posta declaratiile de venit pentru populatie, din 2009
Finante-Banci | Data Publicarii: 30-03-2009

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anuntat ca, incepand cu 2009, va renunta la sistemul de trimitere/primire a declaratiilor de venit prin posta, contribuabilii urmand sa depuna declaratia de venit in mod direct la administratia financiara de care apartin, arata un comunicat ANAF.

Masura a fost luata pentru a economisi 5,335 milioane lei la bugetul institutiei, potrivit comunicatului transmis duminica de institutie.

In urma unei analize financiare, agentia a constatat ca utilizarea sistemului de trimitere/primire a declaratiilor de venit prin posta genereaza costuri mult prea ridicate, estimate la 5,335 milioane lei.

ANAF propune doua modalitati de obtinere a declaratiilor de venit aferente anului fiscal 2008: descarcarea de pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a Formularului 200 - Declaratie privind veniturile realizate, prin accesarea portalului www.anaf.ro, sau ridicarea formularelor gratuite de la sediul Administratiei Financiare.

Dupa completare, formularele pot fi depuse la registratura Administratiei Financiare unde contribuabilii au domiciliul.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala va mai demara o campanie sustinuta de informare si promovare la nivel national a obligatiilor declarative ale contribuabililor si in special a modalitatii de procurare si de depunere a formularelor de declaratii de venit.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/27027_anaf_nu_va_mai_trimite_prin_posta_declaratiile_de_venit_pentru_populatie,_din_2009.html