BankNews.ro - The Business Republic

Noul presedinte al BCR Banca pentru Locuinte, Alexandru Ciobanu, a primit avizul BNR
Finante-Banci | Data Publicarii: 03-11-2009

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a aprobat numirea lui Alexandru Ciobanu in functia de presedinte al BCR Banca pentru Locuinte, a anuntat banca.

Alexandru Ciobanu a plecat din functia de director executiv al Raiffeisen Banca pentru Locuinte si a preluat functia de presedinte al BCR BpL dupa ce fostul presedinte al bancii, Petre Tulin, a devenit director general si presedinte al Bancii Comerciale Feroviare.

Alexandru Ciobanu are o experienta de peste 14 ani in domeniul financiar-bancar din Romania si a urmat studii postuniversitare la universitatile Harvard si Essex, specializandu-se ca bancher atat pe segmentul corporate, cat si pe retail. A intrat in sistemul de economisire creditare a bancilor pentru locuinte la inceputul anului 2008.

"Bancile pentru Locuinte au un potential foarte mare pe piata din Romania, pentru ca sistemul de economisire-creditare este pentru oamenii gospodari, si romanii au aceasta caracteristica. Sunt convins ca vom obtine rezultate foarte bune si in continuare", a declarat presedintele BCR BpL.

Conform unui studiu national realizat in perioada iulie-august 2009 de IRSOP pentru BCR Banca pentru Locuinte, intentia romanilor de a investi in imbunatatirea conditiilor de locuit a crescut semnificativ, de la 72% din populatie, cat era anul trecut, la peste 85% anul acesta.

BCR Banca pentru Locuinte (BCR BpL), subsidiara a grupului BCR specializata in economisirea si in creditarea domeniului locativ in sistem colectiv, a fost lansata in iulie 2008. Principalii actionari sunt Banca Comerciala Romana (BCR), actionar majoritar cu 80% din actiuni, si S Bausparkasse der oesterreichischen Sparkassen, banca specializata in economisire-creditare a grupului Erste, Austria cu o participatie de 20%.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/33848_noul_presedinte_al_bcr_banca_pentru_locuinte,_alexandru_ciobanu,_a_primit_avizul_bnr.html