BankNews.ro - The Business Republic

Basescu: Romania va iesi din criza economica in trimestrul doi al anului 2010
Politica | Data Publicarii: 09-11-2009

Candidatul la presedintie si totodata presedintele in exercitiu, Traian Basescu a fost asteptat duminica la Pitesti de cateva mii de oameni, adusi cu autocarele din toate colturile judetului Arges, dar si din alte judete din Regiunea Muntenia, Dambovita, Bazau, Prahova sau Galati.

Traian Basescu a afirmat, in discursul sau, ca din informatiile pe care le detine de la specialisti, Romania va iesi din criza economica in trimestrul doi al anului viitor. "Informatiile pe care eu le am de la institutii internationale, de la cei mai reputati specialisti romani, arata ca Romania va iesi din criza economica si isi va relua cresterea in trimestrul doi al anului 2010. De asemenea, vreau sa stiti ca ce a fost mai greu a trecut. Acum incepem, usor, usor, sa ne ridicam din nou. Si ne vom relua din nou speranta ca vom trai bine. Eu stiu ca acest slogan pe care l-am folosit in 2004 a fost o urare din suflet pe care am facut-o romanilor. Stiu ca nu traiti atat de bine cat ar trebui, dar va asigur ca cel mai bun gand al meu catre dumneavoastra este sa traiti bine", a declarat in discursul sau Basescu.

Seful statului a mai comparat din nou tara cu o nava al carei echipaj e format din 22 de milioane de romani, care are nevoie de un comandant ferm, mai ales pe timp de furtuna. "Pentru ca pana in trimestrul doi din 2010 mai sunt cateva luni, as vrea sa va spun cum vad eu perioada asta. Este ca atunci cand esti in furtuna, cu o nava uriasa care se numeste Romania. O nava uriasa care are un echipaj de 22 de milioane de romani. O nava care este astazi in furtuna, dar care are pe puntea de comanda un comandant tine ferm carma navei si va duce nava intr-un port linistit", a mai spus Traian Basescu.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/34061_basescu_romania_va_iesi_din_criza_economica_in_trimestrul_doi_al_anului_2010.html