BankNews.ro - The Business Republic

Presedintele BCE spune ca ar fi oportuna o reevaluare a cursului yuanului
International | Data Publicarii: 29-11-2009

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat duminica, in cadrul unei reuniuni din China, ca o reevaluare a yuanului ar fi "oportuna", relateaza AFP.

"Am discutat politica ratei de schimb, de fixarea de facto a yuanului la cursul dolarului", a afirmat Trichet, dupa o reuniune la care au participat inalti oficiali chinezi, printre care si premierul Wen Jiabao.

"Se pare ca ar fi momentul oportun", a adaugat presedintele BCE, referindu-se la reevaluarea yuanului.

Cu o zi inainte de summit-ul UE-China de la Nanking, Jean-Claude Trichet, seful ministrilor de finante din zona euro, Jean-Claude Juncker, si comisarul european pentru afaceri economice, Joaquin Almunia, s-au intalnit cu seful guvernului chinez si cu alti oficiali, printre care si guvernatorul bancii centrale, Zhou Xiaochuan.

Principala tema de discutie a fost cursul de schimb al yuanului, unul dintre factorii ce au provocat tensiuni intre China si Uniunea Europeana, ce reproseaza autoritatilor chineze ca isi subevalueaza moneda, pentru a incuraja exporturile.

Trichet a precizat ca delegatia europeana a incurajat autoritatile chineze sa adopte o politica mai flexibila, considerata potrivita in contextul actual.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/34728_presedintele_bce_spune_ca_ar_fi_oportuna_o_reevaluare_a_cursului_yuanului.html