BankNews.ro - The Business Republic

GfK Romania: Unul din zece romani detine un card de credit
Finante-Banci | Data Publicarii: 25-11-2010

Un studiu realizat de GfK Romania arata ca 10% din populatia urbana cu varsta peste 15 ani detine in prezent un card de credit, valoare similara cu cea de la inceputul anului 2008, in ciuda declinului inregistrat pe parcursul anului trecut.

"11% din totalul populatiei urbane cu varsta peste 15 ani folosea cardul de credit in ianuarie 2008, iar pana in septembrie 2009 numarul utilizatorilor s-a redus la jumatate. Incepand cu finalul anului 2009 cresterea s-a reluat, astfel ca in prezent 10% din populatia urbana detine un card de credit", a declarat unul din cercetatorii companiei, Anca Zamfirescu.

Desi criza economica s-a accentuat in 2010, o posibila explicatie pentru revenirea preferintei pentru utilizarea cardurilor de credit din ultimul an vine din faptul ca bancile s-au concentrat destul de mult pe promovarea cardurilor de cumparaturi cu accent pe diverse beneficii, printre care si perioada de gratie extinsa, potrivit reprezentantilor GfK Romania.

"Acest produs bancar este folosit in special de persoanele angajate si mai ales de cele care au pozitii de management sau lucreaza in posturi de specialisti cu studii superioare. De asemenea, cei care au un venit personal peste 1.300 de lei pe luna utilizeaza cardurile de credit in mai mare masura decat restul populatiei - 17% fata de 10% din intreaga populatie urbana", au precizat acestia.

Cei mai multi detinatori ai unui card de acest tip il folosesc pentru a plati cumparaturile din magazine, in vreme ce un sfert se limiteaza la retragerile de la bancomat.

Studiul GfK mai arata ca utilizatorii cardurilor de credit tind sa fie persoane mai atrase de produsele hi-tech mai mult decat restul populatiei si folosesc mai multe produse de acest tip, ca de exemplu laptopuri sau PC-uri si telefoane mobile. In general, detinatorii cardurilor de credit merg la cumparaturi mai frecvent decat restul populatiei si sunt mai inclinati sa cumpere lucruri ca sa-si ofere o recompensa sau ca un gest de rasfat.

Datele care stau la baza acestor concluzii provin din doua studii realizate de GfK Romania, pe un esantion de 1.000 de respondenti.

GfK Romania, parte a grupului GfK, desfasoara activitati pe cinci segmente, respectiv Custom Research - cercetare cantitativa si calitativa Ad Hoc pentru o arie larga de industrii (bunuri de larg consum, telecomunicatii si IT, finante, retail, turism, auto, bunuri industriale), Consumer Tracking - cercetare continua pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology - cercetare continua pentru bunuri de folosinta indelungata, Media - cercetare calitativa si cantitativa pe consumul de produse media si Healthcare - cercetare calitativa si cantitativa in toate domeniile medicale.

Grupul GfK are peste 150 de sucursale in 100 de tari de pe cinci continente si este una din cele mai mari organizatii de cercetare de piata din lume. 

 

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/43461_gfk_romania_unul_din_zece_romani_detine_un_card_de_credit.html