BankNews.ro - The Business Republic

Basescu: Riscul revenirii recesiunii in 2012 e major, Guvernul sa-l compenseze creand locuri de munca
Economie | Data Publicarii: 23-09-2011

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, la B1 TV, ca si-ar dori ca Executivul sa compenseze riscul "major" al revenirii recesiunii in 2012 prin crearea de locuri de munca.

"Sentimentul meu este - chiar daca nimeni nu poate previziona - ca in 2012 exista un risc major de revenire a recesiunii. As vrea ca Guvernul sa compenseze riscul de recesiune prin crearea de locuri de munca. Sa ne faca cat mai putin dependenti de imprumuturile externe care au devenit tot mai scumpe datorita situatiei economice globale, nu datorita Romaniei", a explicat Basescu. 

El a aratat ca dobanzile sunt in crestere si ca o varianta de creare de locuri de munca ar fi redeschiderea minelor de suprafata. "De ce sa ne inglodam in datorii cu dobanzi mari daca avem posibilitatea sa cream locuri de munca aici? Nu numai prin utilizarea banilor europeni, pentru ca ei nu vor putea compensa nevoia de locuri de munca intr-o eventala intrare in receseiune, dar avem posibilitatea sa redeschidem mine de suprafata", a precizat seful statului.

In plus, Basescu si-a exprimat dorinta ca pana la sfarsitul acestui an sa fie pregatite "cateva mii de locuri de munca", astfel incat in 2012 sa fie compensat efectului situatiei economice. 

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/52270_basescu_riscul_revenirii_recesiunii_in_2012_e_major,_guvernul_sa-l_compenseze_creand_locuri_de_munca.html