BankNews.ro - The Business Republic

Moneda nationala se apreciaza luni pana la un curs de referinta de 4,2984 lei/euro
Finante-Banci | Data Publicarii: 26-09-2011

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat luni un curs de referinta de 4,2984 lei/euro, cu 0,20% mai mic fata de sedinta precedenta, in vreme ce dolarul american a castigat teren in raport cu moneda nationala, ajungand la 3,1970 lei/dolar.

Cursul BNR de vineri a fost de 4,3072 lei/euro.

Pentru dolarul american, BNR a afisat un curs de referinta de 3,1970 lei/dolar, cu 0,26% mai mare fata de nivelul de 3,1886 lei/dolar din sedinta anterioara.

Pe piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt au crescut fata de sedinta precedenta.

BNR a afisat in prima parte a zilei un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 5,79% pe an, fata de 3,77% in sedinta precedenta, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 6,29% pe an (peste rata dobanzii de politica monetara, de 6,25% pe an), de la 4,27% in sedinta anterioara. 

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/52336_moneda_nationala_se_apreciaza_luni_pana_la_un_curs_de_referinta_de_4,2984_leieuro.html