BankNews.ro - The Business Republic

Primul calculator Apple, datand din 1976, va fi scos la licitatie
IT&C | Data Publicarii: 12-06-2012

Casa de licitatii Sotheby's din New York va scoate la vanzare la 15 iunie un 'Apple I', primul calculator al marcii, o piesa istorica datand din 1976 care si-ar putea gasi un cumparator pentru circa 180.000 de dolari, relateaza France Presse.

Apple I a fost conceput de cofondatorii Apple, Steve Wozniak si Steve Jobs, si a fost pus in vanzare in iulie 1976 la pretul de 666,66 dolari. 

Acest calculator, cu un aspect mult mai putin elegant decat ultimele dispozitive iPad sau iPhone ale gigantului californian, este 'exceptional de rar', subliniaza Sotheby's. In stare de functionare, calculatorul este oferit cu manuale de utilizare si cu un cititor de casete. 

"Fiind primul calculator personal, Apple I a marcat inceputul unei noi ere in care calculatoarele au devenit accesibile pentru toti", adauga Sotheby's.

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/59531_primul_calculator_apple,_datand_din_1976,_va_fi_scos_la_licitatie.html