BankNews.ro - The Business Republic

Depozitele bancare rusesti din Cipru, puternic afectate de impozitarea extraordinara
Finante-Banci | Data Publicarii: 18-03-2013

Impozitul exceptional pe depozite bancare prevazut in planul de salvare convenit de Cipru cu UE si FMI va afecta puternic depunerile in banci ale cetatenilor rusi, care se ridica la cel putin 20 de miliarde de dolari, potrivit estimarilor unor experti, relateaza duminica AFP.

'Increderea in Cipru, ca loc sigur pentru plasarea banilor, se va reduce la zero', a declarat Anatoli Aksakov, deputat si presedinte al Asociatiei bancilor regionale din Rusia, citat de Interfax. Aksakov a citat estimarile unor experti, potrivit carora depozitele bancare rusesti din Cipru s-ar ridica la 20 de miliarde de dolari (15,4 miliarde de euro), indica agentia de presa. 

Editia ruseasca a revistei americane Forbes citeaza, pe pagina sa de internet, estimari mult mai mari ale nivelului acestor depozite. 

Agentia Moody's a apreciat la 19 miliarde de dolari (14,6 miliarde de euro) fondurile plasate in Cipru ale unor companii rusesti, la data de 1 septembrie 2012. La acestea s-ar adauga banii unor banci rusesti plasati in institutii financiare din Cipru de 12 miliarde de dolari (9,2 miliarde de euro), potrivit aceleiasi surse. 

Forbes citeaza, de asemenea, estimari ale presei economice, care evalueaza la 8 pana la 35 de miliarde de euro depunerile unor persoane fizice din Rusia in banci din Cipru. 

'Rusii au pierdut, intr-o zi, pana la 3,5 miliarde de euro', titreaza revista pe site-ul sau. 'Stirea unei impozitari de 10% pe depozitele din bancile cipriote a creat panica printre oamenii de afaceri rusi, care figureaza in lista celor mai bogati', mai scrie Forbes. 

In zorii zilei de sambata, guvernul cipriot a convenit cu zona euro si FMI un acord privind un plan de salvgardare de maxim 10 miliarde de euro in schimbul instituirii unui impozit exceptional de 6,75% pe toate depozitele bancare sub 100.000 de euro si de 9,9% pe cele care depasesc acest prag. 

Vicepresedintele Asociatiei bancilor regionale rusesti, Alexandr Khandrouiev, a sugerat ca Rusia sa negocieze cu Ciprul o relaxare sau chiar o scutire de la impozit in schimbul unui ajutor financiar suplimentar, potrivit Interfax. 

Ministrul cipriot de finante, Michalis Sarris, este asteptat saptamana viitoare la Moscova, potrivit unor surse citate de agential Ria Novosti, care a anuntat sosirea sa luni, apoi miercuri. Informatia nu a putut fi confirmata la Ministerul rus al Finantelor.

AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/66574_depozitele_bancare_rusesti_din_cipru,_puternic_afectate_de_impozitarea_extraordinara.html