BankNews.ro - The Business Republic

Michael Tsamaz, seful OTE: In Romania avem cei mai buni specialisti IT din toata Europa
Finante-Banci | Data Publicarii: 01-04-2013

Seful companiei grecesti OTE, Michael Tsama, lauda romanii care lucreaza in domeniul IT si asigura ca va continua sa investeasca in tara noastra.

"Voi, romanii, sunteti probabil cei mai avizi utilizatori de tehnologie pe care i-am intalnit. Acesta este un lucru bun. In fapt, eu le spun colegilor mei din Grecia si Germania ca in Romania avem cei mai buni specialisti IT din toata Europa. Dar pe de alta parte, Romania are cele mai mici tarife telecom din Europa, ceea ce face lucrurile un pic mai dificile. Investitiile noastre aici vor continua", a spus Tsamaz, citat de Ziarul Financiar.

Grupul elen OTE controleaza in Romania cel mai mare grup de companii de telecomunicatii, format din Cosmote, Romtelecom si Zapp, dar si retailerul telecom Germanos.

Tsamaz a spus ca OTE nu isi va limita in acest an investitiile in Romania la 130 de milioane de euro, suma pe care Cosmote trebuie sa o mai achite statului pentru licentele de telefonie mobila castigate anul trecut, ci va aloca fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii si a serviciilor de TV si net fix si mobil.

Piata locala de telecom este una dintre cele mai dificile din Europa, dar are potential de crestere, iar Michael Tsamaz afirma ca pentru el este un "pariu personal" ca OTE sa creasca pe aceasta piata.

Integral in Ziare.com

http://www.banknews.ro/stire/66955_michael_tsamaz,_seful_ote_in_romania_avem_cei_mai_buni_specialisti_it_din_toata_europa.html