BankNews.ro - The Business Republic

Prahova: Investitie intre 250.000 si 500.000 de euro a unei companii britanice in apropierea Ploiestiului
Afaceri | Data Publicarii: 18-04-2013

O companie britanica specializata in solutii de ambalare a produselor pentru export a inaugurat, miercuri, intr-un parc industrial privat aflat in apropierea Ploiestiului- Ploiesti West Park, o investitie a carei valoare este cuprinsa intre 250.000 si 500.000 de euro.

Compania care are subsidiare in SUA si Europa este prezenta pe piata romaneasca de peste sase ani, prima sa filiala fiind deschisa la Craiova. 

Potrivit directorului general pe Romania al companiei, Geoff Pearson, depozitul de langa Ploiesti, al doilea din Romania dupa cel de la Craiova, se intinde pe o suprafata de o mie de metri patrati si va fi extins la 3.500 de metri patrati, in urmatoarele sase luni. 

Acesta a precizat, de asemenea, ca investitia in acest al doilea depozit la care lucreaza, deocamdata, zece persoane, este cuprinsa intre 250.000 si 500.000 de euro. 

'Pe termen scurt, pentru acest depozit de la Ploiesti probabil vom angaja alti cinci oameni, iar pe termen mediu inca cinci. Pana la sfarsitul anului estimam ca vom avea intre 50 si o suta de salariati in aceasta zona', a afirmat sursa citata. 

De asemenea, Geoff Pearson a precizat ca aproximativ 15 - 20 la suta dintre companiile care aleg solutiile de ambalare specializata oferite de depozitul din parcul industrial de langa Ploiesti sunt firme romanesti, restul fiind companii straine care au afaceri in Romania. 

Compania britanica are o experienta de aproape o suta de ani in oferirea de solutii de ambalare, depozitare, inspectare si verificare a calitatii conform standardelor internationale.

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/67400_prahova_investitie_intre_250000_si_500000_de_euro_a_unei_companii_britanice_in_apropierea_ploiestiului.html