BankNews.ro - The Business Republic

146 de ani de cand LEUL a ajuns moneda nationala a Romaniei
Finante-Banci | Data Publicarii: 23-04-2013

  In urma cu 146 de ani, leul a devenit moneda nationala a Principatelor Romane, pe al caror teritoriu circulau pana la acea data in jur de 80 de monede straine, precum napoleonul, galbenul austriac, ducatul olandez, piastrul, rubla sau francul.

  Pe 22 aprilie 1867 s-a promulgat prima lege monetara prin care s-a stabilit ca moneda nationala este leul, iar diviziunea sa se numeste ban si este egala cu a suta parte din leu. 

 "Pierzand jus monetae, ca urmare a regimului dominatiei otomane, Principatele Romane au devenit un spatiu deschis pentru patrunderea unui numar foarte mare de monede straine", se arata intr-o prezentare sustinuta de Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in 2010.

Romanul si romanatul, primele propuneri pentru denumirea noii monede

  Primele negocieri pentru baterea unei monede nationale au avut loc dupa venirea pe tronul Principatelor Unite a lui Alexandru Ioan Cuza.

In 1859, Victor Place, consulul francez la Iasi a negociat, in numele guvernului roman,  baterea unei monede nationale care sa aiba aceeasi valoare cu cea a francului francez . Denumirea primilor bani romanesti a starnit numeroase dezbateri, variantele luate in calcul fiind romanul, dupa modelul francez (francul), statul reusind sa obtina permisiunea unei banci din Franta pentru creditarea primei emisiuni.

Ulterior s-a stabilit un alt nume, acela de romanat, care era divizat in decime sau bani (a zecea partea dintr-un romanat) si centime sau banisori (a suta parte dintr-un romanat). Proiectul nu a fost insa finalizat deoare "Napoleon III nu a sprijinit pana la capat emiterea unei monede nationale romanesti, deoarece nu dorea sa provoace o reactie ostila a Imperiului Otoman", se arata pe pagina BNR.

Leul - ales ca sa-i faca concurenta thalerului olandez de argint

Discutiile au fost realuate in timpul domniei lui Carol I. Denumirea de leu s-a ales pe fondul popularitatii thalerului olandez care avea pe revers un leu ridicat pe doua labe. Thalerul avea o larga circulatie e teritoriul Principatelor datorita relatiilor comerciale dintre Imperiul Otoman si Vestul Europei

La jumatatea secolului al XVII-lea, notorietatea thalerului era atat de mare incat in spatiul balcanic acesta este confundat cu notiunea de moneda. Cu toate ca a iesit din circulatie in jurul anului 1750, talerul de argint intrase atat de bine in constiinta publica, incat romanii au continuat sa calculeze preturile in aceasta moneda. De aceea s-a decis ca leul sa devina denumirea oficiala a noii monede nationale romanesti.

Integral in Gandul.info

http://www.banknews.ro/stire/67503_146_de_ani_de_cand_leul_a_ajuns_moneda_nationala_a_romaniei.html