BankNews.ro - The Business Republic

Fundatia Vodafone Romania si Fundatia pentru SMURD au finantat reabilitarea noului Centru de formare pentru personalul care intervine in situatii de urgenta, in Targu Mures
Diverse | Data Publicarii: 08-10-2013

Medicii, asistentii, paramedicii, pompierii si toate categoriile de personal care intervin in situatii de urgenta, din intreaga tara, au acum la dispozitie, un nou centru de pregatire, in Targu Mures. 

"Centrul  National de Formare In Asistenta Medicala de Urgenta in Coordonarea Accidentelor cu Multiple Victime” este unul dintre cele mai moderne centre de instruire, din Europa Centrala si de Est, pentru personalul medical si de comanda si control care intervine in situatii de urgenta. Centrul va fi administrat de UPU SMURD Targu Mures in cooperare cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Horea” al judetului Mures si va asigura formarea a sute de specialisti anual. 

Renovarea si reamenajarea spatiului noului centru au fost realizate cu sprijinul Fundatiei Vodafone Romania si al Fundatiei pentru SMURD, investitia Fundatiei Vodafone ridicandu-se la 270.000 de Euro. 

"Centrul de formare inaugurat astazi este unul dintre cele mai importante realizari din ultimii ani in ceea ce  priveste pregatirea personalului pentru a face fata interventiilor in situatii de urgenta. Centrul permite instruirea si simularea in situatiile medicale de urgenta, precum si in coordonarea interventiilor de urgenta la nivel inalt. Dotarea centrului include simulatoare medicale complexe, mediu de simulare real cum ar fi strada si masina demontabila in vederea simularii descarcerarii, o cabina a unei ambulante, o camera de resuscitare si altele. Totodata in cadrul centrului este un simulator virtual achizitionat prin fonduri structurale si care permite crearea unor situatii foarte complexe cat mai aproape de realitate. Dotarea centrului a fost realizata din fonduri ale Ministerului Sanatatii, Fundatia pentru SMURD si Fonduri Europene prin programul POSDRU. Insa, acest centru nu ar fi putut fi deveni operational daca nu aveam contributia Fundatiei Vodafone care a finantat, in cooperare cu Fundatia pentru SMURD, renovarea cladirii si modernizarea ei. Cladirea in care a functionat anterior unitatea de primiri urgente si care a fost mutata la sfarsitul anului 2012 se afla intr-o stare avansata de degradare. De aceea au fost necesare investitii semnificative pentru a o aduce la nivelul de astazi,  si in acest sens, inalta noastra apreciere si recunostinta se indreapta catre partenerul nostru, care este alaturi de noi din 2003  - Vodafone Romania si Fundatia Vodafone Romania" a declarat Raed Arafat, Presedintele Consiliului Director, Fundatia pentru SMURD si Subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii. 

"Suntem alaturi de SMURD si Fundatia pentru SMURD de 10 ani in multe dintre proiectele lor care au ca scop salvarea de vieti omenesti. Parteneriatul nostru a imbracat diverse forme, de la dotarea ambulantelor cu echipamente de transmisiuni de date si video, pana la achizitia de masini de interventie, iar acum, reabilitarea acestui centru de formare de care Romania are atata nevoie. Suntem bucurosi ca putem sustine, atat prin tehnologie de varf, cat si prin finantarea oferita de Fundatia Vodafone, progresul comunitatii”, a spus Inaki Berroeta, CEO Vodafone Romania. 

Centrul are o suprafata totala de 500 m2 si a fost amenajat in fosta cladire de Primiri Urgente a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Targu Mures. Costurile totale pentru constructia si dotarea noului centru se ridica la 1.293.000  euro. 

"Centrul  National de Formare In Asistenta Medicala de Urgenta in Coordonarea Accidentelor cu Multiple Victime” va gazdui anual peste 50 de cursuri de formare, sesiuni de pregatire teoretice si practice. Cursurile vor fi, in mare parte, gratuite, iar numarul celor care vor beneficia de aceasta pregatire specializata depaseste 1000 de persoane pe an. Centrul este dotat cu un sistem  avansat de simulare virtuala in caz de dezastre, la cele mai inalte standarde europene,  cu ajutorul caruia  personalul de interventie din diferite institutii va putea fi confruntat cu situatii reale, incluzand cutremure, accidente de tren, accidente aviatice etc. Sistemul de simulare de accidente este unic in Romania si include: 

  • -un simulator de accidente de circulatie  dotat cu suprafata asfaltata (care simuleaza o parte de autostrada) si un automobil complet dezmembrabil care permite simularea operatiunilor de descarcerare; 
  • -manechine 3 G:  simulatoare de pacient tip simMan, capabile sa simuleze orice patologie de urgenta, la trei varste diferite: adult, copil si bebelus); 
  • -o camera de reanimare care simuleaza o camera de resuscitare spitaliceasca; 
  • -o camera tip garsoniera in vederea simularii accidentelor chimice casnice si a punerii personalului medical si paramedical in situatii cat mai aproape de realitate (incendiu, gaze toxice etc); 
  • -2 sali de cursuri, pentru instruirea teoretica.


http://www.banknews.ro/stire/69956_fundatia_vodafone_romania_si_fundatia_pentru_smurd_au_finantat_reabilitarea_noului_centru_de_formare_pentru_personalul_care_intervine_in_situatii_de_urgenta,_in_targu_mures.html